x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Turcan, despre moţiunea pe Finanţe: Nu cred că există vreun senator responsabil care să voteze gogoriţa domnului Teodorovici

Turcan, despre moţiunea pe Finanţe: Nu cred că există vreun senator responsabil care să voteze gogoriţa domnului Teodorovici

09 Dec 2019   •   15:44
Turcan, despre moţiunea pe Finanţe: Nu cred că există vreun senator responsabil care să voteze gogoriţa domnului Teodorovici
Sursa foto: Lucian Alecu

Vicepremierul Raluca Turcan a declarat, luni, că nu crede că va exista vreun ''senator responsabil'', care să poată să voteze moţiunea simplă depusă de PSD împotriva ministrului de Finanţe.

Întrebată, la Palatul Parlamentului, dacă ministrul de Finanţe, Florin Cîţu, va fi schimbat, în cazul în care moţiunea simplă care-l vizează va fi adoptată de Senat, Turcan a spus: "Eu nu cred că există vreun parlamentar, vreun senator, responsabil, care astăzi să poată să voteze gogoriţa domnului Teodorovici împotriva ministrului Finanţelor, un ministru care a reuşit ca în doar o lună să stabilizeze economia naţională dinamitată de fosta guvernare. Deci, cine face aşa ceva este fie infantil, fie lipsit de responsabilitate".

Totodată, aceasta a fost întrebată ce va face PNL în cazul în care Cîţu va dori să îşi dea demisia de onoare, dacă moţiunea va trece, ea afirmând: "Are o misiune atât de importantă pentru dezvoltarea economiei româneşti, încât nu îl vom lăsa pe domnul Cîţu să facă un asemenea gest".

Moţiunea simplă "Guvernare PNL, numele tău este austeritate", iniţiată de 41 de senatori de la PSD, adresată ministrului de Finanţe, Florin Cîţu, urmează să fie dezbătută şi votată, luni, în plenul Senatului.

"Domnul Cîţu, în calitate de ministru, şi-a permis să facă declaraţii hazardate şi iresponsabile doar pentru a servi unor comenzi politice ale partidului pe care îl reprezintă într-un moment cu maximă expunere publică - campania electorală pentru prezidenţiale", se precizează în moţiunea simplă.

AGERPRES

×