x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Turcan: Din raportul comisiilor de buget pe proiectul de buget lipsesc amendamente respinse

Turcan: Din raportul comisiilor de buget pe proiectul de buget lipsesc amendamente respinse

13 Feb 2019   •   17:57
Turcan: Din raportul comisiilor de buget pe proiectul de buget lipsesc amendamente respinse

Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a declarat miercuri, în plenul Parlamentului, la începutul dezbaterilor generale pe proiectul legii bugetului pe 2019, că în raportul final al comisiilor de buget-finanţe nu se regăsesc mai multe amendamente respinse.

"Mi-aş fi dorit ca dezbaterea de astăzi să înceapă cu dreptul şi într-adevăr să putem purta o discuţie aplicată în plenul comun pe bugetul pentru 2019, însă, din nefericire, am constatat în puţinul timp pe care l-am avut la dispoziţie de la momentul transmiterii formei finale a proiectului de buget pentru anul 2019 că lipsesc amendamente respinse în comisia de buget-finanţe, însă aceste amendamente trebuie să figureze la dezbaterea din plen, chiar şi la amendamente respinse, pentru a nu priva parlamentarii de dreptul lor constituţional de a prezenta amendamentele şi a le supune votului dumneavoastră. Aşadar, există două variante: fie corectaţi de urgenţă acest neajuns şi, dacă doriţi, putem face un test, de exemplu pe educaţie, cultură, inclusiv obiective de interes local, lipsesc amendamente respinse, fie facem o pauză de 10 minute - o jumătate de oră, astfel încât să poată să fie transmise aceste amendamente", a afirmat Turcan.

Preşedintele de şedinţă, Florin Iordache, a precizat că toate amendamentele, respinse sau admise, se vor regăsi în raportul final.

"Fără îndoială, amendamentele tuturor colegilor, că sunt admise sau sunt respinse, trebuie să se regăsească în una din cele două anexe. Eu vă propun altă variantă. Atât timp cât astăzi am hotărât că nu facem decât dezbateri generale, rog colegii din stafful tehnic de la cele două comisii de buget să verifice, astfel încât mâine dimineaţă (joi - n.r.), când vom face dezbaterea pe anexe, toate amendamentele, fie că sunt respinse sau sunt admise, să se regăsească. Apreciez efortul pe care colegii noştri din cele două comisii, cât şi stafful tehnic l-au făcut, au terminat azi-noapte undeva la ora 4-5 dimineaţa şi s-ar putea să existe una sau două erori, dar fac apel la colegii din stafful comisiilor, vom vedea ce amendamente solicită colegii noştri şi nu le-au regăsit, le completăm, iar mâine dimineaţă când facem dezbaterea pe anexe aceste amendamente să se regăsească să poată fi susţinute", a spus Iordache. AGERPRES

×
Subiecte în articol: raluca turcan