x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Udrea anunţă pe Twitter şi Facebook că îl susţine pe Boc la şefia PDL

Udrea anunţă pe Twitter şi Facebook că îl susţine pe Boc la şefia PDL

14 Mar 2011   •   10:17
Udrea anunţă pe Twitter şi Facebook că îl susţine pe Boc la şefia PDL
Sursa foto: /Jurnalul National

156116-.jpgMinistrul Dezvoltării, Elena Udrea, anunţă că aseară a semnat pentru susţinerea candidaturii lui Emil Boc pentru un nou mandat de preşedinte al PDL.

"Am ajuns acasă. A fost o zi lungă. Am semnat în această seară (duminică seară - n.r.) pentru susţinerea candidaturii lui Emil Boc la preşedinţia PDL", a scris Udrea pe reţeaua de socializare Twitter.

Citeşte şi Stolojan şi Baconschi îl susţin pe Boc la şefia PDL

În postarea de pe Facebook, ministrul Turismului susţine că a găsit "candidatul pentru preşedinţia PDL care corespunde cerinţelor" sale.

"Am găsit candidatul pentru preşedinţia PDL care corespunde cerinţelor mele. Un candidat care a fost ales într-o funcţie publică prin vot direct, care nu a fost niciodată bănuit de corupţie şi care este dispus să lupte pentru partid. În această seară (duminică seară - n.r.) am semnat pentru susţinerea candidaturii la preşedinţia PDL a lui Emil Boc. Oricât m-am străduit, nu am fost prima, mulţi colegi semnaseră înaintea mea", a scris Elena Udrea pe Facebook.

Conducerea centrală a PDL şi liderii din teritoriu au avut, ieri, o reuniune la care a participat şi preşedintele Traian Băsescu.

Purtătorul de cuvânt al şefului statului, Valeriu Turcan, a precizat, pentru Agerpres, la finalul reuniunii, că preşedintele a evidenţiat, în cadrul consultărilor cu conducerea PDL, nevoia de modificare a Constituţiei, în sensul reducerii numărului de parlamentari, precum şi al clarificării condiţiilor de suspendare a şefului statului.

Turcan a menţionat că preşedintele a evocat posibilitatea introducerii în legea fundamentală a unui plafon de 3% în cazul deficitului la bugetul de stat, ca o măsură 'de prevenire a populismului electoral'.

"Preşedintele României a insistat asupra nevoii ca PDL să explice eforturile susţinute făcute de Guvern şi de majoritatea parlamentară în domeniul reformării statului şi gestionării efectelor crizei economice internaţionale", a explicat Valeriu Turcan.

×