Elena Udrea a spus, la un spectacol electoral organizat într-o comună gălăţeană, după audiţia melodiei "Noi suntem români", care se încheie cu un vers ce face referire la împăratul roman Traian, că "Noi suntem urmaşii lui Traian, ai lui Traian Băsescu".
Declaraţia ministrului interimar al Turismului şi Mediului, Elena Udrea, a fost făcută în cadrul unui spectacol electoral, organizat în comuna gălăţeană Cavadineşti, după ce cântăreţul de muzică populară Gheorghe Turda a cântat melodia "Noi suntem români", care se încheie cu versul "Noi suntem urmaşi de-ai lui Traian".
Imediat după ce Turda a terminat de cântat, Udrea a luat cuvântul în faţa sătenilor din comună veniţi la acea adunare completând mesajul final al melodiei care face referire la împăratul roman Traian cu un mesaj electoral: "Aşa este, noi suntem urmaşii lui Traian, ai lui Traian Băsescu", a spus Udrea către cele aproximativ 250 de persoane aflate în căminul cultural din localitatea Cavadineşti, după care şi-a început discursul politic.
Mediafax