x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Udrea şi-a făcut harta risipei banilor publici

Udrea şi-a făcut harta risipei banilor publici

24 Sep 2014   •   21:32
Udrea şi-a făcut harta risipei banilor publici
Sursa foto: Dragos Stoica/Intact Images

Elena Udrea, fostul ministru al dezvoltării şI turismului, mai nou, candidat la funcţia de preşedinte al României, şi-a făcut o pagină de net unde prezinta o hartă cu “proiectele sale” realizate din perioada în care se afla la conducerea MDRT. Cei care accesează site-ul sunt invitaţi să dea “clic pe judeţul tău să afli ce am făcut în zona ta pentru o Românie frumoasă”. Tupeul este maxim, de parcă Elena Udrea ar fi făcut toate acele lucruri cu bani de la ea din buzunar, nu cu fonduri de la bugetul de stat sau finanţări de la Uniunea Europeană. În fapt, harta proiectelor Elenei Udrea este o adevărată hartă interactivă a risipei fondurilor publice în care blonda cu aspiraţii la cea mai înaltă funcţie în stat notează conştiincioasă fiecare realizare costisitoare. Nu uită nici investiţiile supraevaluate, nici parcurile din paduri, nici frunza brand de ţară cumpărată dintr-ul stock de imagini dar plătită cu 900.000 de euro. Udrea se mândreşte cu Arena Naţională, sălile de sport, terenurile în pantă. Bomboana de pe colivă este chiar Gala Bute - transformată în dosar la DNA după ce DLAF a demonstrat cum a fost fraudat bugetul de stat cu 1,5 milioane de euro. O hartă a risipei banului public ca un inventar al firmelor portocalii, al conexiunilor politice şi de afaceri la nivelul ţării şI un posibil ghid complet pentru organele de anchetă ale statului.

Patinoar de 3 ori mai scump
La cât este de detaliată harta este greu să o parcurgi rapid. Chiar şi pe sărite, te frapează “realizările” doamnei. De exemplu, în Braşov se laudă cu construcţia patinoarului olimpic, însă nu spune că a costat 12 milioane de euro, adică de trei ori mai mult decât patinoarul similar din Ungaria, care s-a construit cu 4 milioane de euro. A omis însă să menţioneze construcţia Bazinului de înot de la Câmpina, inaugurat cu mare fast împreună cu colegul său de cabinet, Emil Boc. O investiţie de peste un milion de euro, care însă are lacătul pe uşă deoarece primăria nu are bani să îl ţină deschis, costurile numai pentru utilităţi ridicându-se la peste 20.000 de lei lunar.

Dosarul Gala Bute
Tot pe pagina campaniei sale găsim la rubrica Sport evenimentul organizat în Bucureşti în data de 9 iulie 2011, respectiv gala de box profesionist “Campion pentru România”, în cadrul căreia Lucian Bute a boxat cu Jean Paul Mendy. Nu scrie nimic despre neregulile despistate de Departamentul de Luptă Antifraudă la acest eveniment, şi nici despre faptul că acest eveniment face acum obiectul unei anchete a procurorilor DNA. De asemenea, nu scrie nici că a sponsorizat acest eveniment din banii publici, din banii de la bugetul de stat, nu aşa cum prevăzuse iniţial, din fonduri europene. Plata din fondurile europene nu s-a putut realiza din cauza zecilor de nereguli găsite de inspectorii DLAF. Lucian Bute a boxat în România deoarece a fost “un vis” al Elenei Udrea. Aceasta a declarat încă din noiembrie 2010 că "va sustine organizarea unui meci al lui Lucian Bute la Bucureşti”. Zis şi făcut. La jumătate de an distanţă, MDRT, reprezentat de Elena Udrea, semna un parteneriat cu Lucian Bute pentru promovarea brandului turistic, iar în iulie 2011 Bute boxa în România. Cu ocazia Galei Bute, Elena Udrea a risipit în jur de 1,5 milioane de euro, potrivit Notei de control. Potrivit Notei DLAF, din totalul sumei achitate de MDRT către BRD în contul creditului luat de Rudel Obreja pentru organizarea Galei Bute, respectiv 8,1 milioane de lei, doar 92.000 de lei au fost folosiţi pentru promovarea României. "Plăţi în legătură cu prestarea serviciilor de promovare a României ca destinaţie turistică şi a brandului turistic naţional 91.535 de lei, respectiv 1,13% din valoarea plăţii efectuate de MDRT în valoare de 8.116.800 de lei", potrivit Notei. De restul, Obreja a achitat cheltuielile de organizare a evenimentului, ba chiar şi-a cumpărat costume de haine şi a plătit biletele de avion ale fiicei sale. Jurnalul Naţional a scris mai multe articole despre cum Obreja s-a folosit de poziţia sa pentru a direcţiona banii obţinuţi de la companii de stat şi MDRT către firma sa.

Cea mai scumpă frunză din lume

O altă “mare” realizare a Elenei Udrea o reprezintă celebra “frunză”, care semnifică brandul turistic al României.
Mult controversata “frunză” despre care Jurnalul Naţional a scris în repetate rânduri că se poate achiziţiona cu 250 de euro dintr-un stoc de imagini de pe internet şi este folosită de mai multe firme din lume a costat 900.000 de euro. Ministerul Turismului, condus în 2010 de Elena Udrea, a ales ca asocierea THR - Asesores en Turismo, Hoteleria y Recreacion SA -Taylor Nelson Sofres să realizeze brandul turistic al României pentru suma menţionată. Pe lângă cei 900.000 de euro alocaţi pentru realizarea brandului turistic, alţi 190.000 de euro au fost cheltuiţi pentru spectacolul de lansare a frunzei. Locul ales a fost Expoziţia Mondială care a avut loc în iunie 2010 la Shanghai, China.

Udrea a avut “fantezii de iarnă”
Anchetele publicate de Jurnalul Naţional despre modul în care Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a irosit peste 250 de milioane de euro în mandatul de ministru al Elenei Udrea au fost confirmate de corpul de Control al Guvernului. Jurnalul Naţional a început publicarea anchetelor încă din toamna anului 2010, când ministrul Elena Udrea s-a hotărât să aloce bani pentru construirea pârtiilor de schii, în principal primăriilor conduse de edilii Partidului Democrat Liberal. Banii plecau pe filiera Guvernul României – condus de Emil Boc, Ministerul Dezvoltării – condus de Elena Udrea, administraţiile locale – conduse de primari ai PDL, iar de aici la la firmele aflate în graţiile partidului de guvernământ. Inspectorii Corpului de Control al Guvernului României au verificat doar nouă proiecte pentru care s-au cheltuit aproape 40 de milioane de euro. Aceştia au constatat că edilii s-au apucat de proiecte fără a clarifica anterior situaţia juridică a terenurilor, pădurile defrişate nu au fost scoase din fondul forestier, au fost cumpărate echipamente care nu se regăsesc în teren, atribuirea ilegală de către autorităţile publice locale a contractelor pentru executarea lucrărilor, fals în declaraţii, folosirea de către firme intermediare. “Schi în România” reprezintă unul dintre cele mai scumpe programe în care Guvernul României a pompat peste un milliard de lei, adică în jur de 250 de milioane de euro. Dar din această afacere a câştigat toată lumea, mai ales că valoarea proiectelor creştea de la o zi la alta. Totul a început în data de 8 aprilie 2009, când Emil Boc a emis Hotărârea de Guvern 426, prin care s-a decis ca Ministerul Turismului, condus de Elena Udrea, să primească suma de 226.964.000 RON pentru finanţarea parţială a 46 de proiecte catalogate drept investiţii în turism pe anul 2009. Între timp, au fost emise o serie de acte normative prin care s-au modificat sumele alocate iniţial. Potrivit Direcţiei de Comunicare din cadrul MDRT, banii pentru investiţiile din anul 2010 au fost alocaţi prin HG 120/2010. În realitate, fondurile au fost alocate prin Ordinul ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului nr. 1145 din 15 martie 2010. La începutul lunii octombrie, Elena Udrea a emis un nou ordin prin care modifica Ordinul 1145 care se referă la “defalcarea sumelor alocate pe anul 2010 de la bugetul de stat pentru finanţarea investiţiilor în turism, prin transferuri de la bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului la bugetele locale”. Şeful direcţiei de Dezvoltare Turistică, Octavian Arsene, ne-a specificat: “Asta e o greşeală de la noi. Nu este o greşeală... este o omisiune pentru că nu am trecut ordinul prin care s-au alocat banii”. 

×