x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Vanghelie: PNG mituieşte alegătorii cu 50 de lei

Vanghelie: PNG mituieşte alegătorii cu 50 de lei

30 Noi 2008   •   00:00

Primarul sectorului 5 acuză partidul lui Becali că le oferă bani alegătorilor dintr-un colegiu, în timp ce PNL şi-ar continua campania electorală.
 



Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, acuză PNG că oferă mită electorală, iar PNL că îşi continuă campania electorală în sectorul 5. În acest sens, Vanghelie a depus două contestaţii la Biroul Electoral Central pe această temă, informează Mediafax. Astfel, Vanghelie susţine că “în faţa cârciumei de pe Str. Lavei, din cadrul Colegiului uninominal nr. 23, sector 5, se aflau mai multe persoane cu un autoturism cu număr de înmatriculare B-89-CVE, care din partea PNG cumpărau voturile alegătorilor prin plata sumei de 50 lei/persoană”. În ceea ce îi priveşte pe liberali, primarul sectorului 5 acuză faptul că aceştia distribuie fluturaşi pe Strada Mărgeanului, din cadrul Colegiului uninominal nr. 23. (V.A.)

×
Subiecte în articol: politic