Liderul PNL Varujan Vosganian a declarat că anunţul lui Miron Mitrea privind candidatura la şefia PSD este un semn al dificultăţilor prin care trece acest partid şi al lipsei de autoritate a conducerii social-democraţilor.
"În opinia noastră, decizia lui Miron Mitrea este o expresie a crizei de autoritate a liderilor PSD şi a lipsei de decizie din partea conducerii PSD", a spus Vosganian, citat de Mediafax. El a adăugat că din punctul de vedere al PNL, anunţul lui Mitrea relevă dificultăţile prin care trece PSD: "Din punctul de vedere al liberalilor, portretul robot al unui candidat pentru şefia PSD este un om care îşi respectă cuvântul dat şi este un autentic om de stânga, ceea ce lipseşte în momentul de faţă".
Senatorul PSD Miron Mitrea şi-a anunţat, vineri, oficial candidatura la preşedinţia partidului. Mitrea a precizat că şi-ar dori să îi aibă în echipă pe Adrian Severin, Marian Sârbu, Cristian Diaconescu, chiar şi pe Sorin Oprescu, el menţionând despre primarul Capitalei că acesta a făcut o declaraţie publică în care vorbea despre revenirea în partid.
Mitrea a făcut anunţul candidaturii sale înaintea unei dezbateri organizate de ISD pe teme ideologice, la care participă Ion Iliescu, Adrian Năstase, Cristian Diaconescu şi alţi social-democraţi. Miron Mitrea a mai spus că se pare că era foarte aşteptată declaraţia sa oficială privind candidatura şi că a decis să şi-o anunţe oficial vineri. Miron Mitrea a spus, într-o postare de marţi pe blogul personal, că se teme că "Geoană & co vor încerca să organizeze un congres aranjat", cu cât mai puţini delegaţi, aleşi pe criterii mai puţin democratice, susţinând că, dacă se va încerca acest lucru, PSD se va rupe.
Mitrea a declarat recent că "aproape sigur" va candida la funcţia de preşedinte al formaţiunii social-democrate, precizând că şi i-ar dori în echipă pe Adrian Severin, Mircea Paşcu, Marian Sârbu şi Cristian Diaconescu.
Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a declarat, joi, că îl susţine pe Mircea Geoană pentru funcţia de preşedinte al PSD, el acuzând că în spatele lui Miron Mitrea se află Traian Băsescu şi opinând că Mitrea nu va avea curajul sa candideze la şefia partidului.
Preşedinţii de organizaţii PSD se vor reuni, sâmbătă, la Braşov, într-o întâlnire informală premergătoare Comitetului Executiv Naţional de luni, la invitaţia liderului PSD Braşov, Constantin Niţă, la reuniune participând şi preşedintele partidului, Mircea Geoană.
Citește pe Antena3.ro