x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Vicepreședintele Comisiei de Apărare din CD, atac la ministrul Apărării: are simpatii pro-ruse

Vicepreședintele Comisiei de Apărare din CD, atac la ministrul Apărării: are simpatii pro-ruse

10 Oct 2022   •   21:02
Vicepreședintele Comisiei de Apărare din CD, atac la ministrul Apărării: are simpatii pro-ruse
Sursa foto: facebook

Deputatul USR Bogdan Rodeanu, care ocupă poziția de vicepreședinte al Comisiei de Apărare din Camera Deputaților, l-a atacat pe Vasile Dîncu, ministrul Apărării. Dîncu este acuzat că are simpatii pro-ruse și nu înțelege amploarea războiului din Ucraina.

Mesajul deputatului Rodeanu a fost publicat pe Facebook.

„În luna a 8-a de război, ministrul Apărării, cel care ar trebui să vadă, să audă și să înțeleagă efectele unui conflict de amploare care are loc la granițele României, afirmă că Negocierea cu Rusia este singura șansa a păcii”, a scris Bogdan Rodeanu.

Vicepreședintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaților mai susține că ministrul Apărării are simpatii pro-ruse.

„Practic, Dîncu ar fi gata să bată palma cu un criminal, pentru a ”șterge cu buretele” nu doar o invazie nejustificată, ci viețile oamenilor din Ucraina, cultura, trecutul, prezentul și viitorul unui popor. Ministrul Apărării, cel care a preferat să rămână absent în contextul războiului dus de Rusia în Ucraina, consideră că pacea poate fi asigurată negociind cu teroriștii. Domnule Dîncu, nu există ”cale amiabilă”. Vorbim de crime în masă, de lipsa totală a rațiunii și de o nesiguranță care trece dincolo de granițele războiului. Nu există ideea de ”negociere”, de pact, de acord, de convenție sau, de ce nu, ”tocmeală”, în momentul în care Ucraina este, cu fiecare minut care trece, masacrată. Nu facem rabat cu războiul și ne dezicem, ca popor, de simpatiile pro-ruse ale unui ministru incapabil să înțeleagă amploarea acestui conflict”, a adăugat Rodeanu.

În încheierea mesajului său, Bogdan Rodeanu îi solicită ministrului Vasile Dîncu să respecte poziția UE și NATO privitoare la războiul din Ucraina.

×
Subiecte în articol: bogdan rodeanu vasile dincu