x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Victor Ponta: "Dacă Băsescu refuză un guvern PSD-PNL, ne întoarcem la suspendare"

Victor Ponta: "Dacă Băsescu refuză un guvern PSD-PNL, ne întoarcem la suspendare"

de Adriana Duţulescu    |    15 Oct 2010   •   00:00
Victor Ponta: "Dacă Băsescu refuză un guvern PSD-PNL, ne întoarcem la suspendare"
Sursa foto: /Jurnalul Naţional

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, într-un interviu pentru Jurnalul Naţional, că după ce va fi adoptată moţiunea de cenzură, PSD şi PNL vor propune un guvern de serviciu. Dacă Băsescu nu va fi de acord, Opoziţia va începe procedura de suspendare a preşedintelui    

● Jurnalul Naţional: Congresul PSD de sâmbătă va aduce modificări ale statutului partidului. Se vehiculează că una dintre propuneri va fi instituirea un for al foştilor preşedinţi ai partidului. Cum vedeţi această propunere şi ce rol credeţi că ar trebui să aibă foştii lideri ai PSD în conducerea formaţiunii?
● Victor Ponta:
Foştii lideri ai partidului sunt extrem de importanţi în prezent, în PSD. Cuvântul lor este ascultat şi cred că e corect să îi implicăm în cât mai multe din deciziile partidului. Şi eu încerc să deschid un dialog cu cât mai mulţi oameni dornici să ne ajute. Mă văd cu Gerhard Schroeder la Bucureşti, m-am văzut cu premierul Papandreu, cu laureatul Nobel Joseph Stiglitz, mă voi vedea cu premierul Zapatero în Spania. Mă consult cu academicieni din România, cu reprezentanţi ai sindicatelor şi patronatelor. Soluţiile bune nu vin de la un singur om, ci de la o muncă în echipă la care să participe cât mai mulţi oameni de bună credinţă. Cât despre o propunere efectivă de constituire a unui astfel de for formal, vă spun categoric că a fost o dezinformare. Nici Ion Iliescu, nici Adrian Năstase, nici Alexandru Athanasiu, nici Dan Mircea Popescu nu au făcut o asemenea propunere şi nici nu ar fi de acord cu asemenea modificări. Au locul lor în PSD, şi nu funcţiile, ci valoarea lor personală este cea care contează cel mai mult.


● Opoziţia, în ciuda încercărilor de coagulare a unei acţiuni comune, este slabă, cel puţin judecând după rezultate - Puterea îşi impune în acest moment, fără probleme, orice fel de punct de vedere, în Parlament. Cum explicaţi acest lucru?
● Opoziţia este foarte puternică. Ceea ce este chiar nespecific pentru primii ani de după alegeri, când în general vocea opoziţiei e mai slabă. Niciodată nu am avut, ca anul trecut, o moţiune de cenzură împotriva unui guvern care să treacă, mai ales în primul an de după alegeri. Niciodată nu am avut blocarea atâtor iniţiative greşite ale Guvernului, precum anul acesta. Dacă Opoziţia n-ar fi fost puternică, Traian Băsescu ar fi promovat legea fraudată a pensiilor, sau ar fi intrat în vigoare tăierea cu 15% a pensiilor, propusă tot de Traian Băsescu. Şi sunt multe alte exemple pe care vi le putem da.


● În contextul întrebării de mai sus, ce şansă daţi moţiunii de cenzură?
● Moţiunea e singura şansă de a da jos acest guvern, aşa că trebuie să treacă! Dacă oamenii vor adăuga presiunea lor la demersul nostru, şanse există. Chiar dacă opoziţia nu are acum suficiente voturi, prin presiune publică putem să convingem cât mai mulţi din parlamentari ai puterii să vină alături de noi. Nu mai putem aştepta, fiindcă oamenii intră în iarnă cu salariile tăiate, cu preţuri prea mari, cu presiune prea mare.


● Dacă această moţiune va trece, cum va rezolva Opoziţia "problema Băsescu", respectiv care va fi pasul următor al PSD? Va intra la guvernare, are pregătită o nouă majoritate, va accepta un alt guvern al PDL?
● Nu acceptăm nici un alt guvern al PDL! Dacă avem majoritate să dăm jos guvernul, vom folosi această majoritate pentru a impune un Guvern de Criză, împreună cu PNL. Mergem cu această formulă la Cotroceni, propunem un cabinet de criză, cu măsuri de criză. Iar dacă domnul Băsescu nu e de acord, va trebui să ne întoarcem la popor, prin demersul suspendării. Fiindcă nu ar fi normal ca, după ignorarea voinţei populare, să fie ignorată şi soluţia politică.


● Dacă PSD ar fi în situaţia de a prelua guvernarea, care ar fi prima măsură pe care un Cabinet social-democrat ar pune-o în aplicare?
● Nu poate fi relansată România doar printr-o singură măsură! Prin programul pe care îl propunem sâmbătă Congresului PSD, şi care sper să fie aprobat, vom susţine cel puţin 100 de soluţii de guvernare. Ele sunt gândite a fi aplicate în prima zi, în prima lună, în primul an şi în primul mandat. Materialul cu aceste soluţii vi-l punem la dispoziţie.

×
Subiecte în articol: politic