Premierul Victor Ponta, copreşedinte al Uniunii Social Liberale, le-a urat succes luni, în mod ironic, celor de la Fundaţia Mişcarea Populară, în "mişcările browniene" pe care le fac cei de dreapta în ultima perioadă, informează agerpres.ro.
"Sincer să fiu, ultima mea preocupare în acest moment este ce se întâmplă cu Fundaţia Populară sau cum se numeşte. Văd că este mare înghesuială pe dreapta, toată lumea e de dreapta, toţi cei care au lucrat totdeauna la stat sau au luat bani de la stat sunt toţi oameni de dreapta. Eu mă bucur că nu vin pe stânga, aşa încât le urez succes tuturor celor de dreapta în aceste mişcări browniene", a declarat premierul la Palatul Parlamentului.
Membrii Fundaţiei "Mişcarea Populară", prezentaţi duminică de Marian Preda, preşedintele fundaţiei, sunt Radu Borza (secretar general al Mensa România), Cristian Diaconescu (consilier prezidenţial), Elenina Nicuţ (avocat), Daniel Funeriu (consilier prezidenţial), Sebastian Lăzăroiu (consilier prezidenţial), Georgeta Condur (lector universitar), Cristian Hriţuc (consilier de stat în Administraţia Prezidenţială).
La evenimentul de prezentare a conducerii Fundaţiei Mişcării Prezidenţiale au fost prezenţi şi consilierii de stat în Administraţia Prezidenţială Dorel Onaca şi Bogdan Oprea, precum şi consilierul prezidenţial Bogdan Drăgoi.
Pe 25 martie, consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu a anunţat iniţierea procedurilor, împreună cu "colegii săi", pentru înfiinţarea Fundaţiei "Mişcarea Populară".
Pe 27 martie, preşedintele Traian Băsescu afirma în cadrul unei emisiuni televizate că ideea Fundaţiei "Mişcarea Populară" îi aparţine, dar a subliniat că nu se va implica în conducerea ei şi că aceasta va fi condusă de un om neangajat politic şi cu prestigiu.