Premierul Victor Ponta a declarat marţi că nu a avut nicio legătură cu contractele privind licenţele Microsoft şi că, în cazul în care va fi solicitat de procurori, va merge la Parchet pentru a spune ce ştie. Precizarea a fost făcută la solicitarea jurnaliştilor, în contextul în care numele său şi al lui Adrian Năstase sunt invocate de un martor într-o declaraţie dată în faţa procurorilor DNA în dosarul Microsoft.
"Vă promit că oricine mă întreabă de la Parchet ceva despre Microsoft, mă duc şi spun. După cum ştiţi foarte bine, nu am avut niciodată nicio poziţie publică din care să am legatură cu contracte, dar, dacă mă cheamă cineva, bineînţeles că mă duc şi spun tot ceea ce ştiu", a afirmat premierul, după ce a participat la aniversarea Camerei de Comerţ şi Industrie a României.
Referitor la posibilitatea ca în 2004, când era şef al Corpului de Control al premierului Năstase, să fi făcut din această calitate vreun control la Ministerul Educaţiei, Ponta a spus că toate rapoartele se găsesc la Guvern.
'Sunt convins că toate controalele pe care Corpul de Control al prim-ministrului le-a făcut în urmă cu 12 ani le găsiţi la Guvern. Vă punem totul la dispoziţie sau, dacă nu, au fost făcute deja publice, până acum.(..) Mi-aş dori enorm de mult să-mi aduc aminte de tot ce v-ar interesa pe dvs, dar, fiind vorba de-acum 12 ani şi de nişte documente oficiale, cred că mai corect este să ne cereţi în scris, să vă dăm în scris', a precizat Ponta.
Numele lui Victor Ponta şi al lui Adrian Năstase sunt invocate de un martor într-o declaraţie dată în faţa procurorilor DNA în dosarul Microsoft.