Premierul Victor Ponta a afirmat sâmbătă seară, la Antena 3, că are dosare "la toate structurile" în urma unor plângeri formulate de diverşi adversari politici, informează agerpres.ro.
"Am la toate structurile dosare şi ştiu şi de la cine le am. Deci la Parchet le am de la Neamţu şi Papahagi, la CNCD am de la Mihai Răzvan Ungureanu, la ANI am de la Blejnar, mă rog, a fost, am impresia că s-a încheiat. Pe unde mai am? nu mai ştiu, dar pe acestea le ştiu sigur. Şi la instanţa civilă am câştigat vreo două sau trei procese cu Videanu şi o să câştig şi de acum încolo", a spus Ponta.
Întrebat la ce crede că se referea Traian Băsescu atunci când spunea că nu-l numeşte prim-ministru pentru că are "dublă comandă", premierul a răspuns că importante sunt acţiunile şi nu declaraţiile preşedintelui.
"Domnul Băsescu ne-a acuzat pe toţi de toate cele. M-a numit? Asta rămâne, rezultatul. Ce sunt eu în stare să fac ca prim-ministru e responsabilitatea mea", a precizat Victor Ponta.