Presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase a declarat miercuri ca liderul USL Victor Ponta minte atunci cand spune ca premierul Mihai Razvan Ungureanu i-ar fi spus ca ar schimba-o pe ea din functie, dar ca nu depinde de el. Anastase ii sugereaza primului-ministru sa foloseasca martori la discutiile pe care le are cu Ponta.
"Victor Ponta minte, dar asta nu este o stire. E mai degraba o non-stire, pentru ca e o realitate de zi cu zi a lui Ponta. Victor Ponta nu se poate ridica la nivelul discursului primului-ministru si apeleaza la un truc destul de ieftin, prefera sa minta", a declarat Anastase, care crede ca liderul PSD "are o obsesie, evidenta pentru toata lumea", in ceea ce o priveste.
Discutia avuta de premierul Mihai Razvan Ungureanu cu presedintele PSD, Victor Ponta, a vizat exclusiv prioritatile legislative ale Guvernului si modul in care acestea, intelese ca reprezentand interesul national, pot fi dezbatute in Parlament de catre putere si opozitie deopotriva, arata Guvernul.
Precizarea a fost transmisa de Guvern printr-un comunicat, dupa ce presedintele PSD Victor Ponta a declarat miercuri ca, in discutia telefonica pe care avut-o cu premierul Ungureanu, acesta a dat dreptate opozitiei cu privire la cele patru conditii pentru a reveni in Parlament, transmitandu-i ca el nu poate sa o schimbe pe Roberta Anastase, desi ar vrea.
Premierul Ungureanu a declarat, marti seara, la Antena 3, ca a avut o discutie telefonica cu liderul PSD, Victor Ponta, in care i-a spus ca Guvernul va aproba legi importante la dezbaterea carora opozitia ar trebui sa vina in Parlament, adaugand ca nu a "apucat" sa aiba o discutie si cu presedintele PNL, Crin Antonescu.
Miercuri, presedintele PSD, Victor Ponta, a declarat ca, in discutia telefonica pe care a avut-o cu premierul Mihai Razvan Ungureanu, acesta l-a intrebat daca opozitia vine in Parlament, pentru ca doreste sa-si promoveze pachetul legislativ pe energie, raspunsul fiind unul negativ.
Ponta a mai spus insa ca, in discutia telefonica pe care avut-o cu premierul Ungureanu, acesta a dat dreptate opozitiei cu privire la cele patru conditii pentru a reveni in Parlament, transmitandu-i ca el nu poate sa o schimbe pe Roberta Anastase, desi ar vrea.