x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Zi decisivă pentru votul diasporei

Zi decisivă pentru votul diasporei

de Adrian Ilie    |    23 Aug 2015   •   22:57
Zi decisivă pentru votul diasporei
Sursa foto: Adrian Manolache

Comisia parlamentară pentru legislaţia electorală ia în discuţie proiectul privind introducerea votului prin corespondenţă, în condiţiile în care chiar președintele PSD admite că s-a întârziat prea mult soluţionarea problemei.

La următoarele alegeri, românii din străinătate ar putea să voteze mult mai uşor, pentru o soluţie rapidă pronunânduse liderul partidului de guvernământ, Liviu Dragnea. „S-a întârziat mult prea mult. Votul prin corespondenţă trebuie să fie adoptat rapid, având două obiective esenţiale, respectiv să asigurăm drepturile fundamentale ale românilor care trăiesc în afara ţării şi să ne asigurăm de siguranţa exercitării votului”, a spus Dragnea la Şcoala de vară a TSD. Preşedintele comisiei de Cod Electoral, Mihai Voicu (PNL), a convocat pentru astăzi o şedinţă în care prevederile legii vor fi analizate, fiind posibilă ajungerea la un acord între par- tide pe proiect. Acesta prevede ca românii din străinătate să-şi declare anterior intenţia de a-şi exercita dreptul de vot, de exercitarea acestuia îngrijindu-se Autoritatea Electorală Permanentă, ce trebuie să înregistreze alegătorii, să le trimită buletinele de vot şi să se asigure de numărarea corectă a lor. Pe 22 aprilie, legea a fost adoptată tacit de Senat, dar a rămas blocată în comisia comună privind legislaţia electorală.
 

×