x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Ce faci dacă ți-ai avariat mașina într-o groapă. Cum obții despăgubiri pentru reparații

Ce faci dacă ți-ai avariat mașina într-o groapă. Cum obții despăgubiri pentru reparații

de Redacția Jurnalul    |    01 Aug 2023   •   15:00
Ce faci dacă ți-ai avariat mașina într-o groapă. Cum obții despăgubiri pentru reparații
Sursa foto: Foto: stiridebuzau.ro

Drumurile proaste din România rsunt un adevărat pericol pentru mașini și șoferi, astfel că riscul este mare să ajungi cu roata într-o groapă mai adâncă,

După o astfel de întâmplare, primul lucru la care te gândești este să mergi cu mașina în service pentru a o repara cât mai repede. Însă, dacă ai ales această variantă, nu este cea mai bună deoarece vei scoate mulți bani din buzunar.

În cazul în care ai CASCO există șanse ca asiguratorul să suporte cheltuielile însă și polița va crește anul viitor. De cele mai multe ori însă, asiguratorul nu vrea să plătească pentru daunele provocate autovehiculului de deteriorările carobasilului. Așa că cea mai bună variantă este să obții despăgubiri de al administratorul drumului unde ți-ai avariat mașina, consiliul local, primărie, CNAIR ori compania care face lucrări în zona respectivă, potrivit avocatnet.ro.

Cum acționezi

1. Primul lucru pe care trebuie să faci după ce ai intrat cu mașina într-o groapă este să sesizezi asiguratorul și poliția. Pentru că ai nevoie de probe este obligatoriu să faci poze cu starea drumului, adâncimea gropii, poziția mașinii, și orice alte detalii importante. Ulterior există probabilitatea ca drumul să fie reparat și gropile astupate, așa că probele vor dispărea. 

2. Notezi data, ora și locul indicentului, precum și împrejurările în care s-a produs. Află informații și despre eventuale camere de supraveghere din zona respectivă. 

3. Martori. Dacă se află peresoane la fața ocului, încearcă să obții datele de contact ale acestora.

Administratorii drumurilor 

Administratorii drumurilor care au obligația de a le semnaliza și întreține. Aceștia sunt conform OG 43/1997: 

  • primăriile, pentru străzile sunt drumuri publice din interiorul localităților, indiferent de denumire: stradă, bulevard, cale, chei, splai, şosea, alee, fundătură, uliță. 
  • consiliile județene, pentru drumurile care fac legătura între localități. 
  • CNAIR, pentru drumurile care asigură legătura capitalei țării cu orașele reședințe ale județelor, legăturile între acestea, precum şi cu ţările vecine, și pot fi: autostrăzi, drumuri expres, drumuri naționale europene, drumuri naționale principale, drumuri naționale secundare. 
  • companii care efectuează lucrări de reparații și întreținere, pe durata acestora. 

Cererea trebuie depusă  la instanță împotriva autorității responsabile, împreună cu un deviz de la un service autorizat. 

Instanța poate numi și un expert judiciar care să stabilească legătura de cauzalitate dintre defecțiunile provocate vehiculului și denivelarea din asfalt.  

 

×
Subiecte în articol: avarie masina groapa reparatii despăgubiri