x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Cardul de sănătate, blocat din nou

Cardul de sănătate, blocat din nou

de Monica Cosac    |    08 Noi 2017   •   12:50
Cardul de sănătate, blocat din nou
Sursa foto: Adrian Manolache

Cardurile de sănătate nu au putut fi folosite, ieri dimineaţă, pentru a doua zi consecutiv, după ce sistemul informatic al Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate (CNAS) s-a blocat din nou. Medicii de familie atrag atenţia că absolut tot sistemul medical este afectat când platforma informatică a CNAS nu funcționează, iar instituţia dă dovadă de lipsă de respect față de milioane de asigurați.

“Astăzi, 07.11.2017, începând cu ora 07.00, Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate este indisponibilă datorită (sic!) unor probleme tehnice”, au anunţat reprezentanţii CNAS pe site-ul instituţiei. După aproape trei ore, potrivit site-ului CNAS, problemele tehnice apărute marți dimineață au fost remediate.  

Medicii au reacţionat, însă, spunând că, deşi CNAS a catadicsit abia ieri să anunţe indisponibilitatea sistemului informatic, acesta nu a funcţionat nici zilele trecute.

“E a șasea zi lucrătoare în care nu merg sistemele informatice. CNAS refuză în continuare să își asume eșecul și nefuncţionalitatea platformei. Refuzând să comunice public acest lucru rezolvă economii importante în sistem, mulți dintre pacienți refuzând să aibă răbdare (și pe bună dreptate), adică își achită cu preț întreg consultațiile și rețetele. Neasumându-și nefuncţionalitatea, pe lângă faptul că dovedește o crasă lipsă de respect față de milioane de asigurați plătitori și mai bine de o sută de mii de medici și asistenți, permite cu bună știință imputarea ulterioară a acestor servicii, așa cum face de mult, tot medicilor!”, a spus dr. Sandra Alexiu, vicepreşedintele Societăţii Naţionale de Medicină de Familie (SNMF), pe o reţea de socializare.

Potrivit CNAS, “până la remedierea problemelor tehnice apărute, serviciile medicale, medicamentele și dispozitivele medicale se acordă/se eliberează în regim off-line”.  Medicii spun, însă, că răspunsul CNAS este acelaşi, de fiecare dată când apar aceste probleme, în ciuda faptului că instituţia primeşte de câţiva ani exemple concrete că acest mod de lucru nu se poate aplica în cea mare parte din cazuri.

“Din păcate, se întâmplă să dăm reţete offline, pentru că ne este ruşine de pacienţi, apoi ne trezim că ne sunt imputate aceste servicii. Eliberăm reţete offline pe răspunderea noastră”, a precizat, într-o intervenţie tv şi dr. Rodica Tănăsescu, preşedintele SNMF.

×
Subiecte în articol: card de sanatate