x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Ce spune ministrul Sănătății despre deficitul de medicamente oncologice

Ce spune ministrul Sănătății despre deficitul de medicamente oncologice

26 Apr 2021   •   12:22
Ce spune ministrul Sănătății despre deficitul de medicamente oncologice

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, spune că în prezent nu există un deficit de medicamente oncologice.

"Doamna director de la Politica Medicamentului se află în legătură cu domnul manager de la Institutul Oncologic Bucureşti. În momentul acesta, în piaţă nu există un deficit de medicamente oncologice. Acesta este un aspect. Al doilea aspect, doamna director a analizat şi a cerut UNIFARM situaţia stocurilor pe aceste medicamente oncologice şi a solicitat de asemenea comisiilor de specialitate, comisiilor de oncologie necesarul pentru următoarele şase luni. Autorizaţie de nevoi speciale, nu perioade de valabilitate, este într-adevăr depăşită şi vom face împreună demersurile pentru a le reintroduce în circuit", a spus demnitarul.

Ministerul Sănătăţii a transmis, săptămâna trecută, că există discontinuităţi de aprovizionare la Institutul Oncologic Bucureşti pentru 16 medicamente citostatice şi alte 3 medicamente adjuvante, necesare efectuării tratamentului pacienţilor care au cancer, din cauza "unei defectuoase organizări a procedurilor de achiziţii".

Conducerea Institutului Oncologic din București a luat măsuri pentru asigurarea tratamentelor pacienţilor şi a informat ministerul că a fost finalizată, de urgenţă, o procedură de negociere pentru medicaţiamentele care lipsesc.
"Am solicitat echipei de conducere a institutului să demareze o verificare internă a modului în care au fost organizate procedurile de achiziţie. Le-am cerut să demareze urgent procedurile legale pentru încheierea acordurilor cadru, astfel încât aceste situaţii să nu mai apară în viitor şi pacienţii să beneficieze, la timp, de medicaţia necesară pentru asigurarea tratamentului, conform protocoalelor terapeutice", a precizat ministrul.

×
Subiecte în articol: ioana miihaila medicamente oncologice