x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Cum se pot bloca definitiv fondurile europene

Cum se pot bloca definitiv fondurile europene

de Diana Scarlat    |    03 Aug 2018   •   12:15
Cum se pot bloca definitiv fondurile europene

Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Finanțelor Publice și întregul Guvern susțin nevoia de absorbție a fondurilor europene, doar că cei care depun proiecte se plâng de o situație fără precedent, mult mai gravă decât înainte. Abuzuri, exces de zel, birocrație accentuată, jigniri din partea funcționarilor publici și, mai ales, piedici, în toate formele posibile. Chiar dacă s-au deschis linii de finanțare, iar Executivul a făcut toate demersurile necesare pentru a se depune proiecte, situația actuală, așa cum este descrisă de beneficiari, arată că rezultatul nu poate fi decât devastator pentru România: fie nu se vor finaliza multe dintre proiectele depuse, fie se vor da toți banii înapoi, după finalizare, în urma unor controale suplimentare, care sunt deja predictibile

România nu a reușit să rezolve problema absorbției fondurilor alocate de Uniunea Europeană, pe actualul exercițiu financiar, 2014-2020, iar viitorul sună și mai rău, după ce s-au depus proiecte pe mai multe axe de finanțare. În perioada 2013-2017 s-a înregistrat o stagnare a absorbției, cu o rată anuală sub 10%, pe fostul POSDRU, actualul POCU, estimându-se că peste 200.000 de specialiști au rămas fără ocupație în acest domeniu, iar sute de firme și ONG-uri au avut de suferit, multe dintre ele dispărând de pe piață. La începutul acestui an, mulți dintre „veteranii” care au implementat proiecte europene încă din anul 2007, sau în perioada de preaderare a României la UE, au crezut că pot să revină în forță, cu noi proiecte, însă la jumătatea anului au constatat că situația s-a înrăutățit, iar proiectele deja depuse sunt în pericol, din cauza angajaților Organismelor Intermediare care verifică proiectele. “Îmi pare rău că am semnat proiectele de anul acesta. Sunt foarte multe impedimente și pur și simplu bătaie de joc. Ni se trimit clarificări vinerea, la ora 14.00, în care suntem anunțați că trebuie să răspundem până luni dimineață, la ora 10.00. Sau nu ni se răspunde, pentru că funcționarii sunt în concediu. Este o presiune enormă și se pornește de la premisa că toți suntem hoți”, spune directorul unei firme specializate în consultanță pe fonduri europene.

Hărțuirea beneficiarilor, în fișa postului

Ofițerii Organismelor Intermediare au început o adevărată razie printre cei care au câștigat proiecte anul acesta, numai că finalitatea acstor acțiuni nu pare a fi îmbunătățirea proiectelor sau a absorbției, ci demoralizarea beneficiarilor, care sunt tratați ca adversari sau răufăcători, doar pentru că au depus și au câștigat proiecte. „Un beneficiar al unui proiect implementat de noi, medic, a fost sunat de ofițerul de la Organismul Intermediar. Fiind medic stomatolog, a fost nevoit să-i răspundă în timp ce avea pacentul pe scaun, cu gura deschisă și i s-au pus următoarele întrebări: «Cum se numește proiectul? Vă rog, dictați-mi cuvintele din acronim. Ați fost la o sesiune de informare? Cine a prezentat sesiunea? Ați mâncat la eveniment?» Omul a spus că n-a mâncat și au tras concluzia că nu a fost catering, dar i-a explicat medicul că a fost mâncare și pur și simplu el nu a vrut să mănânce. Apoi a fost întrebat dacă i s-a părut că era suficientă mâncare la catering, pentru toată lumea. La un moment dat, medicul s-a enervat și i-a închis telefonul, apoi am primit un telefon de la ofițerul OI, care mi-a reproșat că avem persoane recalcitrante în grupul țintă și el vorbește «chiar și cu persoane de etnie romă», care nu-și permit să se comporte precum acest domn pe care l-a verificat și a constatat că ar trebui să fie un intelectual”, mai spune beneficiarul.

Funcționarii statului fac exces de zel și în legătură cu achizițiiile directe. Deși sunt permise prin lege, devin subiect de anchetă pentru ofițerii OI, care cer lucruri ce nu sunt prevăzute în niciun regulament, pentru verificarea „la sânge” a unor sume derizorii, de până la 1.000 de lei.

Ca să ne valideze rapoartele tehnice, trebuie să declarăm un grup țintă, iar ei sună toți oamenii din grupul țintă. Ne hărțuiesc și pe noi, dar și pe beneficiarii noștri.

România riscă să dea înapoi mai mult decât a luat

Un proiect cu finanțare europeană la care s-a muncit timp de doi ani a fost suspendat săptămâna trecută și urmează să fie închis, în județul Brașov. Cu o finanțare de 4,8 milioane de euro, proiectul susținea dezvoltarea, în sistem integrat, a unei comune, în parteneriat cu primăria. Printre altele, urma să se înființeze ambulantă la nivel local și o policnică, să se organizeze cursuri de formare profesională. După ce a fost câștigat proiectul și ar fi trebuit să înceapă implementarea lui, primarul s-a suspendat, apoi viceprimarul, toți membrii Consiliului Local și-au dat demisia și astfel s-a forțat suspendarea proiectului. Se pare că motivul este legat de împărțirea banilor. Nici situația proiectelor deja implementate de instituțiile statului nu este bună, având în vedere înțelegerea greșită a auditorilor, care nu se pricep la anumite domenii, dar sunt îndreptățiți să le evalueze. Astfel, România riscă să piardă, în curând, mai mult decât a reușit să facă absorbție, dacă se blochează noile proiecte și se cer banii înapoi pe cele deja implementate, deși totul a fost în conformitate cu regulile stabilite, până la audit.

 

 

×
Subiecte în articol: blocare fonduri europene