x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Dragnea: Noua lege a pensiilor prevede un stagiu minim de cotizare de 15 ani

Dragnea: Noua lege a pensiilor prevede un stagiu minim de cotizare de 15 ani

09 Aug 2018   •   22:49
Dragnea: Noua lege a pensiilor prevede un stagiu minim de cotizare de 15 ani

Proiectul noii Legi a pensiilor prevede un stagiu minim de cotizare de 15 ani la care se adaugă perioadele necontributive, facultatea, stagiul militar, pensia de invaliditate, concediul medical sau de creştere a copilului, şomajul, şi, ca noutăţi, masteratul şi doctoratul, a declarat preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, liderul social-democraţilor.


"Să o luăm pe rând. 15 ani este stagiul minim de cotizare, este o bornă pusă în calculele care vor fi făcute în continuare. Aş vrea să trecem la slide-ul următor, ca să vorbim de perioadele necontributive care se asimilează stagiului de cotizare. Acum există facultatea, stagiul militar, pensia de invaliditate, concediul medical sau de creştere a copilului, deci ce există acum. Ce se introduce nou, se introduc două categorii: masteratul şi doctoratul, care se adaugă la stagiul de cotizare. Deci, condiţiile pentru asimilarea perioadelor de necontributivitate, stagiul minim de cotizare de 15 ani, iar pentru fiecare an de perioadă asimilată - şi ne referim la perioadele asimilate de care am vorbit mai devreme - patru ani de facultate, trei ani de doctorat sau de masterat, pentru fiecare an în plus se adaugă 0,25 puncte la punctajul total care este necesar pentru a se calcula pensia", a declarat Liviu Dragnea, joi seară, la România TV.

El a oferit şi un exemplu concret de mod de calcul al stagiului de cotizare.

"Să zicem că un stagiu minim de cotizare de 15 ani, la care se adaugă facultatea, patru ani, masteratul, doi ani, trei ani doctoratul, armata, şase luni, dacă la vremea aceea a făcut doar şase luni. Şomajul, şase luni. Pentru fiecare an se adaugă 0,25 de puncte, adică 2,5 puncte. Practic, aici sunt 10 ani, pentru fiecare 0,25 puncte, 2,5 puncte care se adaugă la punctajul total", a spus Dragnea.

Liderul PSD a precizat că în plus, faţă de prevederile actuale, se adaugă în plus la stagiul de cotizare masteratul şi doctoratul.

Totodată, el a menţionat că toate pensiile vor fi recalculate din oficiu.

"Din oficiu, toate din oficiu şi ANAF-ul va transmite la Casa de Pensii datele privind sumele plătite pentru salariat. Casa de Pensii va trimite la cetăţeni, dacă compania a plătit contribuţiile pentru el şi trebuie să ştie toată lumea că din 2021, cei pentru care nu se vor plăti contribuţii vor avea scăderi la pensii. Adică trebuie să înţeleagă toate companiile că nu se mai poate face cum s-a făcut în anii precedenţi, adică apare că firma trebuie să plătească contribuţie la pensie, nu ştiu, 1000 de lei, dar nu o plăteşte şi vor fi informaţi toţi salariaţii din două în două luni dacă firma respectivă a plătit contribuţia", a spus Dragnea.

Liderul PSD s-a referit şi la prevederea din proiect privind contractul de asigurare facultativă.

"Deci se poate cumpăra o perioadă de până la maximum cinci ani, în legea actuală, doar dacă e vorba despre cinci ani consecutivi. Noutatea că se pot cumpăra oricare perioade, dar până la maximum cinci ani. Dacă ai avut un an în care nu ai lucrat trei luni, un an în care nu ai lucrat patru luni sau o lună, toate astea se pot cumpăra şi să faci plata în rate, în maximum un an. Dacă cumva în acel an nu poţi să plăteşti tot până la finalul anului, nu sunt bani pierduţi, se ia în calcul plata parţială, dacă ai putut să plăteşti pentru trei ani, atunci vei avea trei ani", a afirmat Dragnea.

El a spus, totodată, că la cumpărarea vechimii se va lua în calcul salariul mediu.

"Se va lua în calcul salariul mediu, pentru că luându-se în calcul salariul minim, ca acum, practic, omul face un efort, dar se duce către pensia minimă. Şi atunci, ca să poată să beneficieze de o pensie cât de cât decentă, se ia în calcul salariul salariul mediu brut pe economie, nu salariul minim, cum e acum. Asta este foarte important", a afirmat Dragnea. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Liviu Dragnea