x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social FACIAS cere în instanță respectarea drepturilor persoanelor cu handicap. Guvernul ignoră cu bună-știință legea

FACIAS cere în instanță respectarea drepturilor persoanelor cu handicap. Guvernul ignoră cu bună-știință legea

de Redacția Jurnalul    |    18 Apr 2024   •   10:34
FACIAS cere în instanță respectarea drepturilor persoanelor cu handicap. Guvernul ignoră cu bună-știință legea

Joi, 18 aprilie, are loc primul termen de judecată în procesul în care Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a dat în judecată Guvernul României, solicitând implementarea urgentă a unor modificări legislative esențiale pentru drepturile persoanelor cu handicap.

„Guvernul refuză de mai bine de un an elaborarea normelor prevăzute de Legea nr. 96/2023, ignorând nevoile acestor persoane. Mai mult, încearcă să împiedice acțiunea FACIAS.

Legea nr. 96/2023 introduce noi prevederi pentru facilitarea accesului persoanelor cu handicap în clădirile în care își desfășoară activitatea instituțiile de învățământ. Guvernul avea obligația să emită normele de aplicare ale legii încă din luna mai 2023. Lipsa de acțiune a Guvernului a născut numeroase nemulțumiri din partea persoanelor cu handicap, care acuză o bătaie de joc la adresa lor”, transmite FACIAS.

Potrivit FACIAS, guvernul a folosit tot felul de tertipuri pentru a tergiversa procesul.

„În loc să urgenteze implementarea modificărilor necesare, Guvernul se opune acțiunii FACIAS și folosește tot felul de tertipuri pentru împiedicarea acțiunii în instanță. A cerut anularea cererii de chemare în judecată invocând lipsa timbrului, deși taxa respectivă era oricum achitată. Mai mult, acuză lipsa de interes a FACIAS în această acțiune. Pe românește, Guvernul spune ca nu e treaba fundației dacă statul implementează sau nu aceste modificări legislative. Concret, în opinia statului, important nu este ca persoanele cu handicap să beneficieze cât mai repede de prevederile legii, ci dacă o solicitare are sau nu timbru”, subliniază FACIAS.

 

×