x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Federaţia 'Solidaritatea Sanitară' solicită CNAS să urgenteze finanţarea creşterilor salariale

Federaţia 'Solidaritatea Sanitară' solicită CNAS să urgenteze finanţarea creşterilor salariale

07 Mar 2019   •   14:53
Federaţia 'Solidaritatea Sanitară' solicită CNAS să urgenteze finanţarea creşterilor salariale

Federaţia "Solidaritatea Sanitară" (FSS) anunţă demararea acţiunilor având ca scop finanţarea de către Casa Naţională de Asigurări Sociale de Sănătate a creşterilor salariale de la 1 ianuarie 2019, reiterând că absenţa finanţării acestor creşteri salariale riscă să genereze un deficit financiar major la nivelul spitalelor publice, care se va repercuta asupra salariaţilor, prin intermediul scăderii sporurilor, şi al pacienţilor, sub forma scăderii calităţii serviciilor medicale.

Potrivit unui comunicat al FSS, primul pas al demersului l-a constituit înaintarea către CNAS a unui document de referinţă, în care Federaţia "Solidaritatea Sanitară" a demonstrat că finanţarea creşterilor salariale din bugetul FNUASS este necesară, posibilă şi legală.

"Totodată, am solicitat o întâlnire de urgenţă a conducerii CNAS cu reprezentanţii Federaţiei 'Solidaritatea Sanitară' pentru clarificarea problemei", se spune în comunicat.

Sindicaliştii precizează că acţiunea a fost preluată şi aplicată de toate sindicatele membre ale Federaţiei "Solidaritatea Sanitară", acestea solicitând, în mod unitar, caselor judeţene de asigurări sociale de sănătate asigurarea finanţării creşterilor salariale către unităţile publice de sănătate şi întâlniri cu reprezentanţii sindicatelor.

"Evaluările efectuate de experţii noştri arată că există resursele financiare necesare acoperirii acestei solicitări. În situaţia în care conducerea CNAS insistă pe poziţia sa, considerăm necesară o analiză transparentă a modului în care CNAS alocă banii publici din bugetul FNUASS în fiecare dintre cazuri. De asemenea, precizăm că refuzul dialogului de către CNAS arată culpa acestei instituţii şi deschide calea protestelor împotriva unei astfel de atitudini. Precizăm că documentul face parte din demersurile inteligente pentru obţinerea drepturilor salariaţilor şi asigurarea capacităţii de furnizare a serviciilor medicale, ele fiind acţiuni ce vin în completarea protestelor inteligente", se mai arată în document. AGERPRES

×