x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Femeia care a murit alături de soţul său în accidentul din Brăila era însărcinată şi luni ar fi mers la un control

Femeia care a murit alături de soţul său în accidentul din Brăila era însărcinată şi luni ar fi mers la un control

05 Apr 2016   •   09:45
Femeia care a murit alături de soţul său în accidentul din Brăila era însărcinată şi luni ar fi mers la un control

Femeia de 37 de ani care a murit alături de soţul său în accidentul din Brăila, produs de un şofer care ar fi consumat droguri sau medicamente, era însărcinată, susţin rudele acesteia. Luni seară, zeci de persoane au venit să aprindă lumânări şi să se roage pentru sufletele celor cinci persoane decedate.

Oamenii susţin că, luni dimineaţă, când a avut loc accidentul, femeia, care era însărcinată, ar fi mers la spital, pentru un control. Ea era vânzătoare în Piaţa Mare din Focşani, iar soţul ei, de 40 de ani, lucra la regia de apă din Brăila.

Luni seară, zeci de persoane au venit la locul accidentului, pentru a aprinde lumânări şi a se ruga pentru sufletele celor cinci persoane decedate.

Brăilenii sunt revoltaţi de cele întâmplate şi spun că trebuie să se afle adevărul, iar dacă tânărul care a provocat accidentul are epilepsie trebuie lămurit de ce se afla la volanul unui autovehicul.

În accidentul de luni a murit şi o femeie de 42 de ani care avea doi copii.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Brăila, Jenel Şogor, accidentul s-a produs, luni dimineaţă, la ora 06:40.  Marius N., în vârstă de 27 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un autoturism Renault pe şoseaua Râmnicu - Sărat, în apropierea intersecţiei cu strada Comuna din Paris, pe fondul vitezei excesive, a pierdut controlul asupra maşinii şi a intrat în staţia de autobuz, lovind un grup de persoane.

În urma accidentului, cinci persoane, un bărbat şi patru femei, cu vârste cuprinse între 37 şi 52 de ani, din municipiul Brăila, şi-au pierdut viaţa, iar şoferul maşinii şi o altă femeie, de 47 de ani, din Brăila, care se afla în staţia de autobuz, au fost răniţi.

”Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, şi i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, cercetările fiind desfăşurate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila”, a declarat pentru News.ro purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila, Jenel Şogor.

Două dintre persoanele decedate erau soţ şi soţie şi se duceau la serviciu. Bărbatul în vârstă de 40 de ani şi femeia de 37 de ani aveau un copil de zece ani.

Cazul a intrat şi în atenţia inspectorilor de muncă din Brăila,în condiţiile în care bărbatul se ducea la serviciu în momentul în care a provocat tragedia şi este considerat accident de muncă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Judeţean Brăila, Alina Neacşu, imediat după ce a fost adus la Unitatea de Primire Urgenţe a unităţii medicale, tânărul care a provocat un accident soldat cu decesul a cinci persoane a fost supus mai multor teste, iar unul dintre acestea, respectiv cel de urină, ar fi ieşit pozitiv.

Testul ar indica, potrivit sursei citate, consumul unor substanţe cum ar fi amfetamina/benzodiazepina/cannabis.

Conform reprezentantului Spitalului Judeţean Brăila, nu se poate şti deocamdată, cu exactitate, dacă şoferul consumase droguri sau medicamente.

Sursa citată a adăugat că bărbatul s-a prezentat, în 30 septembrie 2015, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean, în urma unei convulsii, dar acesta nu se află în baza de date a spitalului ca fiind bolnav de epilepsie, fapt care nu exclude însă diagnosticul.

Sursa: news.ro

×