Măsurile privind asigurările de sănătate pentru combaterea pandemiei au fost prelungite până la 31 idecembrie 2020, printr-o OUG. Au fost acordate servicii medicale și medicamente din bugetul FNUASS tuturor persoanelor din România care s-au infectat cu COVID-19.
Ordonanța de urgență stabilește următoarele:
* acordarea tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României şi suportarea din bugetul FNUASS a serviciilor medicale şi medicamentelor pentru tratarea cazurilor COVID-19 şi complicaţiilor acestora;
* contractarea de către casele de asigurări de sănătate a întregii sume alocate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate cu destinaţie servicii medicale spitaliceşti;
* menţinerea modalităţii de decontare lunară pentru unităţile sanitare cu paturi care furnizează servicii medicale spitaliceşti, în regim de spitalizare continuă, fără a mai fi necesară o regularizare a trimestrelor II, III şi IV;
* decontarea serviciilor medicale acordate în unităţile sanitare din asistenţa medicală primară şi ambulatoriul de specialitate clinic la nivelul activităţii efectiv realizate, dar nu mai mult de 8 consultaţii/oră/medic;
* consultaţiile medicale acordate în asistenţa medicală primară şi ambulatoriul de specialitate, inclusiv pentru unele servicii conexe necesare actului medical, pot fi acordate şi la distanţă, utilizând orice mijloace de comunicare;
* posibilitatea ca medicii de familie să prescrie pentru pacienţii cronici medicamente restricţionate din Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, cu modificările şi completările ulterioare;
* decontarea la nivelul realizat a serviciilor acordate de unităţile specializate, care furnizează consultaţii de urgenţă la domiciliu şi transport sanitar neasistat, aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, în condiţiile în care acestea depăşesc nivelul contractat;
* posibilitatea suplimentării sumelor contractate cu casele de asigurări de sănătate cu furnizorii de servicii medicale paraclinice, pentru investigaţiile paraclinice efectuate în regim ambulatoriu, necesare monitorizării pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19 după externarea din spital;
* decontarea la nivelul realizat a serviciilor de îngrijiri medicale la domiciliu şi serviciile de îngrijiri paliative la domiciliu, în condiţiile în care acestea depăşesc nivelul contractat;
* decontarea serviciilor medicale acordate de sanatoriile/secţiile sanatoriale din spitale, care desfăşoară activitate, la nivelul indicatorilor realizaţi în limita valorii de contract, dacă se acoperă cheltuielile efectiv realizate sau, după caz, la nivelul cheltuielilor efectiv realizate, în limita valorii de contract, în situaţia în care valoarea indicatorilor realizaţi este mai mică sau egală cu nivelul cheltuielilor efectiv realizate, fără a mai fi necesară o regularizare a trimestrelor II, III şi IV;
* menţinerea valabilităţii biletelor de trimitere pentru specialităţi clinice, inclusiv cele pentru specialitatea medicină fizică şi de reabilitare, biletelor de trimitere pentru specialităţi paraclinice, recomandărilor medicale pentru dispozitive medicale, tehnologii şi dispozitive asistive, precum şi a deciziilor de aprobare pentru procurarea dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive, al căror termen de valabilitate expiră până la data de 31 decembrie 2020.
Vor fi decontate concediile medicale pentru persoanele aflate în carantină sau izolare.