x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Medicul chirurg Mircea Beuran a câștigat procesul împotriva Spitalului Floreasca

Medicul chirurg Mircea Beuran a câștigat procesul împotriva Spitalului Floreasca

14 Feb 2022   •   09:39
Medicul chirurg Mircea Beuran a câștigat procesul împotriva Spitalului Floreasca

Medicul chirurg Mircea Beuran a câștigat procesul împotriva Spitalului Floreasca. Acesta a fost demis de la conducerea Secției Chirurgie III în ianuarie 2020. Decizia este definitivă. Acesta cere despăgubiri și revenirea în funcție.

Mircea Beuran va trebui să primească din partea spitalului salariile indexate, majorate şi reactualizate, de la data concedierii şi până la data reintegrării efective.

Chirurgul a fost concediat după un scandal iscat în urma decesului în timpul unei operații a unei paciente arse. Conducerea spitalului a stabilit atunci că ”incidentul s-a produs ca urmare a unor erori umane, comise de către echipa operatorie”, iar ”Mircea Beuran, ca șef al Secției Clinice de Chirurgie III a încălcat 10 obligații din cele 33, asumate prin contractul de administrare al secției”.

Medicul nu a participat la operație dar a întocmit un raport, în calitate de șef al secției, în urma căruia și-a pierdut locul de muncă. 

„Nu am avut nicio discuție cu echipa de gardă. Nu i-am spus nimănui să intervină. Dacă este să păstrăm realitatea și sensul evenimentelor cum s-au scurs, această pacientă în a noua spre a zecea zi face o complicație într-o dinamică din cursul nopții dimineții, spre dimineață, spre ora vizitei pe care chirurgii în general fac o vizită în secție.

La ora opt și jumătate rezidentul de anul cinci, doctorul Bogdan Dumitriu a făcut vizita și avea deja un prim semnal că această pacientă nu s-a simțit bine în timpul nopții, examinând pacienta care era sub tratament. A observat că pierdem sânge pe tubul de dren din abdomen. Se agrava starea ei generală.

Departamentul de chirurgie unde sunt sălile de operație în urgență este anunțat că vine o bolnavă care este severă și trebuie să se intervină imediat. Rezidentul de anul cinci a făcut masa operatorie, cât și câmpul operator pe pacient.

Pentru a face câmpul este nevoie să dai cu biocid de trei ori. Doctorul Dumitriu pregătește câmpul operator, i se impută că a mai vărsat ceva din conținut respectiv”, a spus atunci Mircea Beuran, la Antena 3.

El prercizeazăz că a fost folosit un biocit pe bază de alcool întrucât pacienta era alergică la substanța de contrast care conține și iod.

„S-a făcut cu alcool pentru că de la prima operație am avut și o discuție cu pacienta și un semnal de la medicul radiolog, care ne atenționa foarte bine că este alergică la substanța de contrast”.

 

 

×
Subiecte în articol: Mircea Beuran spital floreasca