x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Ministerul Sănătății anunță construirea unui nou sediu pentru Banca de Multițesut și Agenția de Transplant

Ministerul Sănătății anunță construirea unui nou sediu pentru Banca de Multițesut și Agenția de Transplant

de Redacția Jurnalul    |    29 Sep 2023   •   13:15
Ministerul Sănătății anunță construirea unui nou sediu pentru Banca de Multițesut și Agenția de Transplant

Ministerul Sănătății a anunțat vineri inițierea demersurilor pentru construcția unui nou sediu pentru Banca de Multițesut și Celule și pentru Agenția Națională de Transplant.

 

Potrivit ministerului, 570 de milioane de euro sunt disponibile din fonduri europene pentru finanțarea investițiilor din domeniile oncologie și transplant.

„Cu un sentiment de datorie față de pacienții care găsesc în transplant singura șansă la viață, echipa Ministerului Sănătății inițiază primul pas dintr-o procedură care se va finaliza cu construcția unui nou sediu atât pentru Banca de Multițesut și Celule, dar și pentru Agenția Națională pentru Transplant”, a declarat ministrul Alexandru Rafila.

România are alocate fonduri nerambursabile suficiente din programe externe pentru a iniția și finaliza investiția.

Conform reprezentanților Ministerului, România nu se află într-o situaţie bună în ceea ce priveşte utilizarea terapeutică a ţesuturilor şi celulelor umane: „Ţara noastră ar putea fi într-o situaţie de infringement pentru faptul că nu a avansat dezvoltarea sistemului în acest sector”.

(sursa: Mediafax)

×