x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Mircea Beuran, despre cazul Floreasca: „Sunt niște exagerări. Voi ataca decizia demiterii!”

Mircea Beuran, despre cazul Floreasca: „Sunt niște exagerări. Voi ataca decizia demiterii!”

08 Ian 2020   •   23:56
Mircea Beuran, despre cazul Floreasca: „Sunt niște exagerări. Voi ataca decizia demiterii!”
Sursa foto: MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO

Mircea Beuran, șeful secției chirurgie de la Spitalul Floreasca, care a fost demis din funcție după ce o pacientă a ars pe masa de operație, a vorbit despre întregul proces al intervenției la care a fost supusă victima, într-un interviu acordat jurnalistei Adina Anghelescu.

„Nu am avut nicio discuție cu echipa de gardă. Nu i-am spus nimănui să intervină. Dacă este să păstrăm realitatea și sensul evenimentelor cum s-au scurs, această pacientă în a noua spre a zecea zi face o complicație, într-o dinamică din cursul nopții dimineții, spre dimineață, spre ora vizitei pe care chirurgii în general o fac în secție. La ora opt și jumătate rezidentul de anul cinci, doctorul Bogdan Dumitriu a făcut vizita și avea deja un prim semnal că această pacientă nu s-a simțit bine în timpul nopții, examinând pacienta care era sub tratament. A observat că pierdem sânge pe tubul de dren din abdomen. Se agrava starea ei generală. Departamentul de chirurgie unde sunt sălile de operație în urgență că vine o bolnavă care este severă și trebuie să se intervină imediat. Rezidentul de anul cinci a făcut masa operatorie, atât cea de pe stativ, cât și câmpul operator pe pacient. Pentru a face câmpul este nevoie să dai cu biocid de trei ori. Doctorul Dumitriu pregătește câmpul operator i se impută că a mai vărsat ceva din conținut respectiv”, a declarat Mircea Beuran.

Medicul a subliniat că s-a folosit biocidul pe bază de alcool și nu substanța de contract, deoarece pacienta era alergică.

„S-a făcut cu alcool pentru că de la prima operație am avut și o discuție cu pacienta și un semnal de la medicul radiolog, care ne atenționa foarte bine că există alergică la substanța de contrast”, a adăugat medicul.

Cum a fost folosit biocidul pe bază de alcool

„A luat electrocauterul și a prelungit polul superior al plăgii 2-3 cm. În momentul în care l-a folosit a simțit miros de priză arsă. Eu vă spun cum mi-a fost descris: Miroase a ars, dar nu a terminat de spus bine, iar din jurul mesei de jos în sus se ridica fum. Ca sa poată să vadă fumul a ridicat marginea câmpului operator, iar în clipa aceea s-a făcut un cerc de foc. A invadat aerul cu oxigen și s-a facut un semicerc de foc. Lichidul de spălătură pentru abdomen s-a aruncat, iar operatorul, doctorul Vâlcea, a luat pacienta și a ridicat-o de pe masă ca ajutorul să scoată câmpul și să-l arunce în afară. În momentul în care s-a terminat totul pacienta a fost mutată într-o altă sală”, a mai spus medicul Beuran.

„Există o regulă: masa de operație are o saltea de buret lipită de masa metalică. Se pune un câmp peste care se așează bolnavul și se racordează la sistemul de aparatură electrică. Am avut un element în plus. Între acest câmp și masă a fost o folie de plastic”, a mai spus medicul.

În ceea ce privește imaginile din spațiul public și acuzațiile care i aduc, potrivit cărora ar fi intrat în sala de operație cu ceasul la mână și că ar fi testat dacă arde biocidul, medicul Beuran a declarat că foarte multe lucrurile sunt niște exagerări.

„Pentru un chirurg care are 40 de ani de chirurgie, reflexul de a-și da jos ceasul este automat. Substanțele de spălat sunt obligatorii, îmbrăcatul este obligatoriu. Foarte multe lucruri sunt niște exagerări. Ministrul cred că nu înțelege că am fost demis pentru că el spune că ancheta continuă. Există în paralel oameni care l-au determinat pe direct să facă o decizie de demitere pe care o voi ataca. Eu am un contract de administrare la nivelul unui bloc operator”, a mai adăugat Beuran.

Antena3

×
Subiecte în articol: Mircea Beuran