„În timpul intervenţiei s-a făcut osteosinteza gambei stângi şi i-au reimplantat gamba stângă. De asemenea, a suferit o intervenţie de splenectomie. Funcţiile vitale şi plasmafereza au fost menţinute şi realizate de echipa ATI. Este în ATI sub supraveghere continuă de specialitate. Este un politraumatism cu indice de severitate lezional mare”, a explicat dr. Solange Tamara Roşu, medic-șef UPU și purtător de cuvânt al unității medicale.
Un băiat în vârstă de 15 ani a ajuns, marţi, la spital, cu un picior amputat, după ce a fost lovit de tren în proximitatea staţiei CF Vatra Dornei Băi. Conform presei locale din Suceava băiatul nu a auzit trenul venind pentru că avea căştile în urechi şi telefonul în mână. Adolescentul a fost transportat mai întâi la unitatea medicală din Vatra Dornei, iar ulterior cu elicopterul SMURD la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iaşi, având piciorul stâng amputat, potrivit Ziarul de Iași.