x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Peste 12.500 de refugiați ucraineni au intrat în România în ultimele 24 de ore

Peste 12.500 de refugiați ucraineni au intrat în România în ultimele 24 de ore

24 Iul 2022   •   10:35
Peste 12.500 de refugiați ucraineni au intrat în România în ultimele 24 de ore

Peste 12.500 de cetățeni ucraineni au intrat sâmbătă în România, în ușoară creștere față de ziua anterioară, transmite Poliția de Frontieră.

Prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire aproximativ 351.100 de persoane, cetățeni români și străini, cu peste 87.900 mijloace de transport.

Pe sensul de intrare în România, au fost 184.448 de persoane, dintre care 12.536 de cetăţeni ucraineni, în creştere cu 0,7% faţă de ziua precedentă.

Începând din 10 februarie până sâmbătă, la nivel naţional, au intrat în România 1.671.847 cetăţeni ucraineni.

×
Subiecte în articol: refugiati ucraineni