x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Social Prima Alimentara de stat din Capitală

Prima Alimentara de stat din Capitală

Publicat la 15 Oct 2019 19:30 Modificat la 15 Oct 2019 19:30
Prima Alimentara de stat din Capitală

Primul magazin alimentar care comercializează exclusiv produse româneşti, a fost deschis ieri, în Bucureşti, pe strada Biserica Enea, în prezenţa ministrului Agriculturii, Petre Daea.

„Este cel mai mare proiect pe care şi l-a propus MADR şi pe care l-a lansat pur şi simplu. Trebuie să rezolve cea mai importantă şi cea mai grea situaţie: să valorifice producţia pe care fermierii mici o realizează printr-o muncă grea şi care nu are o valorificare pentru că nu exista o asemenea verigă”, a declarat Daea.

 

×