Un român din patru are o experiență direct sau indirectă cu cancerul, ceea ce relevă un impact major al bolii în cadrul populaţiei României. Cu toate acestea, şapte din zece români consideră că statul nu asigură un tratament corespunzător pentru bolnavii de cancer, iar peste 75% dintre români spun că durează prea mult pentru ca un medicament nou descoperit să ajungă la pacienţii din ţara noastră, arată un studiu dat publicităţii ieri.
Studiul „Atitudini şi percepţii despre cancer în rândul populaţiei României”, realizat de Centrul pentru Inovaţie în Medicină şi IMAS, scoate la iveală date alarmante: aproape unul din patru români (21,8%) are cel puţin un membru al familiei diagnosticat cu cancer (soţ/soţie, fiu/fiică, mamă/tată), iar 4,4% dintre români au fost diagnosticaţi cu o boală oncologică, la un moment dat. „Un român din patru are o experienţă directă sau mediată cu cancerul, ceea ce ne indică un impact major al bolii în cadrul populaţiei României”, spune preşedintele Centrului pentru Inovaţie în Medicină, dr. Marius Geantă, subliniind că trebuie ca boala oncologică să fie o prioritate pentru sistemul de sănătate şi pentru societate, în ansamblu.
Pe de altă parte, însă, nivelul de informare a românilor asupra inovaţiei în oncologie (medicina personalizată, imuno-oncologie) a crescut cu aproape 15% în ultimii doi ani. Ceea ce duce, implicit, şi la o mai bună conştientizare a lipsurilor în privinţa tratării pacienţilor cu cancer.
Tratamentele inovatoare ajung prea greu în România
Potrivit studiului amintit mai sus, la nivelul întregii populaţii, „procentul celor care consideră că durează prea mult pentru ca un medicament nou descoperit să ajungă în România este de 75,6% şi doar 30% dintre respondenţi consideră că statul român contribuie la asigurarea unui tratament corespunzător pentru bolnavii de cancer”, se arată în studiu.
Prin urmare, atunci când au fost întrebaţi care ar trebui să fie prioritatea României la Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene în 2019, în ceea ce priveşte domeniul sănătăţii, 58% dintre români au indicat prevenirea şi tratarea cancerului, ca temă principală. De asemenea, oamenii consideră că printre priorităţi ar trebui să se regăsească şi prevenirea şi tratarea bolilor cardiovasculare (28,5%) şi prevenirea şi tratarea hepatitei C (7,6%).
Principalele surse de informaţii despre cancer rămân medicii şi personalul medical (69,9%, în creştere comparativ cu anul 2016), mediul online (60,2%, constant) şi emisiunile de televiziune (59,5%, în scădere marcată faţă de anul 2016).
92% dintre pacienţi se declară mulţumiţi de pregătirea medicului oncolog şi aproape tot atâţia (89,9%) sunt mulţumiţi de amabilitatea şi implicarea personalului medical.