x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Serviciul „Butonul Roşu” ar putea fi implementat în Sectorul 2

Serviciul „Butonul Roşu” ar putea fi implementat în Sectorul 2

de L.Budin    |    13 Noi 2019   •   12:58
Serviciul „Butonul Roşu” ar putea fi implementat în Sectorul 2

Mâine, pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti se află şi un proiect de hotărâre prin care Consiliul Local al Sectorului 2 este împuternicit să implementeze proiectul „Butonul roşu - Salvează vieţi”. Proiectul respectiv este un sistem de teleasistenţă şi teleurgenţă dezvoltat de Fundaţia Crucea Alb Galbenă România şi conceput special pentru a-i ajutora pe bătrânii singuri şi bolnavi.

 

„Butonul Roşu” este un serviciu complementar celui de urgenţă, menit a-i ajuta pe vârstnicii suferinzi şi singuri, sau cărora familiile nu le pot acorda sprijin. Ei pot cere şi primi ajutor ori de câte ori au nevoie, ceea ce le dă un sentiment de siguranţă. Prin intermediul unei brăţări din silicon medical, rezistentă la apă şi dotată cu buton roşu de panică, bolnavul trimite un semnal care ajunge automat la un dispecerat. Cum brăţara este conectată wireless la o reţea de telefonie mobilă sau fixă, un dispecer primeşte şi procesează informaţiile de la pesoana care a apăsat butonul. În funcţie de gravitatea situaţiei, dispecerul iniţiază un protocol medical care indică ce măsuri trebuie luate - automedicaţie, deplasarea unui asistent medical la domiciliul pacientului, cerere pentru serviciu de ambulanţă şamd.

 

Beneficiari şi din mediul rural

„Proiectul a început în urmă cu 6 ani şi a fost finanţat un timp de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, prin Direcţia de Asistenţă Socială”, spune Măriuca Ivan, director general al Fundaţiei Crucea Alb-Galbenă România. După aceea, finanţarea a venit din fonduri elveţiene, la ora actuală proiectul fiind susţinut doar de Fundaţia mai sus-menţionată. În cazul în care consilierii generali îşi dau acceptul ca Fundaţia să se asocieze cu Consiliul Local al Sectorului 2, 100 de vârstnici din această zonă a Bucureştiului vor putea beneficia gratuit de serviciile de teleurgenţă, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din Sector. Bugetul total al proiectului, pentru 12 luni, este de 230.400 lei.

De la implementarea sa până acum, „Butonul roşu - Salvează vieţi” a ajutat efectiv sute de persoane în vârstă din Capitală şi din câteva judeţe din ţară - Buzău, Constanţa, Giurgiu. În acest din urmă judeţ, a fost primul serviciu de îngrijiri la domiciliu din mediul rural. „La ora actuală, îi avem drept parteneri şi pe cei de la Direcţia de Asistenţă Socială din Braşov, pentru 100 de beneficiari”, spune Măriuca Ivan.

 

O soluţie ieftină şi eficientă

Ce demersuri trebuie făcute pentru ca o persoană să beneficieze de „Butonul Roşu”? „Suferindul poate să se adreseze fie Fundaţiei Crucea Alb-Galbenă, fie Direcţiei de Asistenţă Socială. Se face o anchetă socială, pentru a se constata că bolnavul e singur, că n-are venituri, şi pentru a se face un plan de intervenţie în caz de urgenţă. Ulterior, se face o primă vizită de evaluare, iar pacientul este ajutat să-şi monteze brăţara. Sunt identificate persoanele care trebuie notificate în caz de urgenţă”, spune Măriuca Ivan.

 

„Primăria Capitalei ar putea să continue acest proiect în tot Bucureştiul. Asta i-ar ajuta enorm pe bătrânii fără posibilităţi materiale, acum, într-un moment în care resursa umană specializată – asistenţii medicali, asistenţii sociali şi îngrijitorii – e din ce în ce mai greu de găsit. «Butonul Roşu» e cea mai ieftină şi mai eficientă soluţie pentru a monitoriza şi gestiona nevoile persoanelor vârstnice dintr-o comunitate”, Măriuca Ivan, director Fundaţiei Crucea Alb-Galbenă

Serviciul Butonul Roşu este indicat oricărei persoane singure şi suferinde, dar în mod special vârstnicilor, bolnavilor cronici, persoanelor cu dizabilităţi. Este indicat inclusiv viitoarelor mame şi copiilor rămaşi singuri acasă, sau pacienţilor aflaţi în studii clinice.

×