Sistemul informatic al cardului naţional de sănătate nu funcţionează nici marţi dimineaţă din cauza unor probleme tehnice de comunicaţie între unele componente.
Sistemul este nefuncţional de 24 de ore.
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate precizează că, până la remedierea problemelor apărute, confirmarea semnării prin cardul de sănătate a serviciilor medicale/ prescrierii reţetelor/ eliberării medicamentelor va putea fi efectuată în modul offline.
"Serviciile operate în acest interval vor trebui încărcate în PIAS în maxim trei zile lucrătoare calculate de la ora zero a zilei următoare datei prestării serviciului, conform prevederilor legale în vigoare", precizează reprezentanţii CNAS pe site-ul instituţiei. AGERPRES