Techirghiol se află pe primul loc într-un top al staţiunilor balneare realizat de Asociaţia Română de Balneologie, fiind urmată de Băile Tuşnad, Băile Govora, Călimăneşti-Căciulata, Covasna, Băile-Felix, Sovata, Turda, Sîngiorz Băi şi Borsec. Potrivit unui comunicat al Asociaţiei Române de Balneologie transmis duminică Agerpres, pe ultimele locuri în topul cu 30 de poziţii se află staţiunile balneare Lacul Sărat şi Ocna Şugatag.
Evaluarea staţiunilor balneare pentru anul 2017 va fi prezentată în cadrul Congresului Naţional de Balneologie, ce va avea loc în perioada 4 - 7 mai, la Băile Govora, unde este aşteptat şi ministrul Turismului, Mircea-Titus Dobre, precizează sursa citată.
Primele 2 staţiuni din Topul rezultat prin evaluarea staţiunilor balneare de către Asociaţia Română de Balneologie în baza celor 10 criterii de evaluare, vor avea o pagină de prezentare dedicată, accesibilă prin click pe numele staţiunii. Primele 10 staţiuni balneare vor fi prezentate în cartea TOP 10 STAŢIUNI BALNEARE disponibilă la Editura Balneară, ce va fi editată anual.
Potrivit comunicatului menţionat, evenimentul de la Băile Govora este organizat în parteneriat cu Asociaţia Medicală Română, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj şi Societatea de Medicină Fizică de Recuperare şi Balneoclimatologie. La congres vor participa numeroşi medici de recuperare medicală, balneologi, academicieni, profesori universitari, specialişti şi reprezentanţi ai autorităţilor medicale şi din turismul balnear din România, fiind aşteptaţi circa 120 participanţi.
Evenimentul va reprezenta o ocazie pentru dezbaterea problemelor de interes în balneologie, recuperare medicală, turism balnear şi cercetare ştiinţifică,perspectivele de dezvoltare ale acestui domeniu.