x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Un bebeluș de patru luni bolnav de rujeolă a murit

Un bebeluș de patru luni bolnav de rujeolă a murit

26 Mai 2017   •   10:44
Un bebeluș de patru luni bolnav de rujeolă a murit

O fetiţă de patru luni bolnavă de rujeolă a murit joi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova, unde fusese transferată de la Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş". Potrivit purtătorului de cuvânt al DSP Dolj, dr. Ştefan Popescu, fetiţa provenea din mediul rural şi a contactat boala de la mama sa minoră, care era nevaccinată. 

"Fetiţa de patru luni provenea din mediul rural, dintr-o comunitate închisă, iar pe data de 10 mai a fost internată cu rujeolă, diagnosticată clinic, boală pe care a contactat-o de la mamă, care era nevaccinată. În cursul zilei de azi vom face o anchetă epidemiologică', a declarat pentru Agerpres Ştefan Popescu. 

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova, dr. Cristina Geormăneanu, a declarat că fetiţa a decedat în urma unor complicaţii respiratorii. "Este vorba de un sugar de patru luni cu rujeolă confirmată, cu evoluţie nefavorabilă, a făcut complicaţii respiratorii şi în cursul zilei de ieri a decedat. Se pare că sugarul a luat rujeola de la mama sa de 17 ani", a declarat dr. Geormăneanu. 

Acesta este cel de-al şaselea deces înregistrat în Dolj de la începutul epidemiei de rujeolă şi al 27-lea la nivel naţional. Potrivit medicilor, în ultima lună a scăzut numărul cazurilor de rujeolă în judeţ. 

×
Subiecte în articol: rujeola vaccin bebelus