Amenda de 90.000 lei acordată organizatorului centrului de vaccinare de la Palatul Copiilor pentru bradul de Crăciun alcătuit din recipiente de vaccin anti COVID-19 este distructivă şi exagerată, este de părere Raed Arafat.
"Când abordăm astfel de situaţii, trebuie să ne uităm şi la spiritul legii, şi la aspectele conexe. Amenda care a fost dată, de 90.000 de lei, dacă este dată pe persoană fizică, este distructivă, este salariul ei pe un an întreg. Intenţia persoanei a fost una foarte bună. Riscul prin utilizarea acestor flacoane a fost unul minim. Faptul că aceste flacoane nu conţineau produse biologice, nu conţineau lucruri care să pună viaţa în pericol, să contamineze pe cineva, asta este deja un semn că nu era o problemă majoră. Omul ăsta a vrut să facă ceva inedit, să transmită un mesaj: 'Uită-te la Crăciun, aceste flacoane au salvat vieţi'. Poate că a comis o anumită greşeală din punct de vedere al literei legii, poate că a comis o greşeală că a păstrat aceste flacoane, dar în acelaşi timp trebuie să înţelegem că intenţia a fost una foarte bună. La acest moment, amenda de 90.000 de lei este un mesaj de descurajare totală la orice iniţiativă", a spus șeful CNSU.
ȘTIRE INIȚIALĂ Bradul de Crăciun construit din doze de vaccin anti COVID-19 a creat probleme organizatorului de la centrului de imunizare de la Palatul Copiilor. Astfel, comisarii Gărzii de Mediu l-au amendat cu 90.000 de lei pentru că a permis alcătuirea bradului, dar și pe operatorul autorizat pentru transportul deşeurilor medicale din acelaşi centru.
Agenția pentru Protecția Mediului a notificat și compania de transport în vederea suspendării activităţii, până la remedierea problemelor, privind nerespectarea regimului de transport al deşeurilor medicale, în vederea eliminării.
"Am fost sesizaţi în privinţa existenţei unor construcţii din deşeuri medicale, în incinta centrului de vaccinare organizat în interiorul Palatului Copiilor, din sectorul 4 al Bucureştiului, iar echipa de control a GNM a găsit şi sancţionat mai multe abateri legate de folosirea şi transportul deşeurilor medicale de acolo. Cele trei sancţiuni contravenţionale au totalizat 90.000 de lei. De asemenea, construcţiile respective au fost desfiinţate şi ne-am asigurat că recipientele utilizate din care fuseseră realizate, considerate deşeuri medicale nepericuloase, au fost transportate la un operator specializat, pentru a fi eliminate, aşa cum prevede legea", a declarat comisarul general al GNM, Marioara Gătej.