x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea 14 județe din țară, sub Cod portocaliu de ploi. Cantitățile de apă vor ajunge la 80 l/mp

14 județe din țară, sub Cod portocaliu de ploi. Cantitățile de apă vor ajunge la 80 l/mp

01 Sep 2022   •   10:21
14 județe din țară, sub Cod portocaliu de ploi. Cantitățile de apă vor ajunge la 80 l/mp

14 județe din România intră la ora 12.00 sub Cod portocaliu de ploi puternice. Cantitățile de apă vor ajunge la 80 l/mp. Meteorologii au emis și un Cod galben de averse și vijelii pentru vestul, centrul, nordul, sud-vestul țării și la munte.

Meteorologii au emis joi noi avertizări meteo de ploi torențiale, vijelii și grindină.

Prima avertizare a meteorologilor vizează un Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, care a intrat în vigoare la ora 10.00 și va fi valabil până vineri, ora 21.00.

În intervalul menționat, vor fi perioade cu averse ce vor avea și caracter torențial în vestul, centrul, nordul, sud-vestul țării și la munte. Cantitățile de apă vor depăși 25...40 l/mp și pe alocuri vor fi descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și grindină.

Perioade cu instabilitate atmosferică vor fi în majoritatea regiunilor și în zilele următoare.

Joi la ora 12.00 va intra în vigoare un Cod portocaliu care va fi în vigoare până vineri la ora 21.00.

În Banat, Oltenia și local la munte, în Transilvania și Crișana vor fi perioade cu averse torențiale, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 40...60 l/mp și pe arii restrânse de peste 70...80 l/mp.

Județele vizate sunt Mureș, Vâlcea, Dolj, Mehedinți, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiș, Caraș Severin, Hunedoara și Olt.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Cod portocaliu