Meteorologii au emis, marţi, noi avertizări nowcasting Cod galben de vreme rea, valabile în cinci judeţe din Banat şi Transilvania, pe durata următoarei ore.
Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), până la ora 16:30, în judeţul Harghita (localităţile: Vlăhiţa, Praid, Corund, Zetea, Lupeni, Şimoneşti, Dealu, Atid, Avrămeşti, Căpâlniţa, Satu Mare şi Brădeşti) se vor semnala averse care vor cumula 25-30 l/mp, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi grindină de dimensiuni mici.
De asemenea, până la ora 17:00, în zona judeţelor Hunedoara (Vaţa de Jos şi Zam), Arad (Săvârşin, Vărădia de Mureş, Birchiş, Petriş, Lipova, Şiria, Pâncota, Târnova, Zabrani, Ghioroc, Buteni, Almaş, Bârzava, Covăsinţ, Tauţ, Conop, Păuliş, Varadia de Mureş, Bârsa, Dieci, Chisindia, Ususău, Bata, Şilindia şi Şiştarovăţ) şi Caraş-Severin (zona de munte, la peste 1.800 metri altitudine şi în localităţile Oţelu Roşu, Teregova, Zăvoi, Turnu Ruieni, Cornereva, Slatina-Timiş, Bucoşniţa, Obreja, Armeniş, Băuţar, Rusca Montană, Buchin, Glimboca, Bolvaşniţa, Domaşnea, Marga, Reşiţa, Moldova Nouă, Oraviţa, Anina, Bozovici, Caraşova, Prigor, Lupac, Luncaviţa, Păltiniş, Iablaniţa, Sicheviţa, Fârliug, Buchin, Sasca Montană, Dognecea, Lăpuşnicu Mare, Bania, Dălboşeţ, Târnova, Eftimie Murgu, Ciclova Română, Gârnic, Lăpuşnicel, Şopotu Nou, Cărbunari, Naidăş, Ciudanoviţa, Valiug, Goruia, Mehadica, Ocna de Fier şi Brebu Nou) şi Timiş (Făget, Tomeşti, Margina, Fârdea, Curtea şi Pietroasa) sunt prognozate frecvente descărcări electrice, averse care vor cumula 25 - 35 l/mp, grindină de mici dimensiuni şi intensificări de scurtă durată ale vântului.
Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, menţionează ANM. AGERPRES