x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea ANM: Cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi descărcări electrice în 24 de judeţe

ANM: Cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi descărcări electrice în 24 de judeţe

26 Iul 2018   •   07:35
ANM: Cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi descărcări electrice în 24 de judeţe

Jumătate din ţară se află sub avertizare Cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi descărcări electrice până joi, la ora 23:00, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM). 

 

Potrivit meteorologilor, 24 de judeţe sunt vizate de această avertizare, din care 15 total (Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău, Vaslui, Covasna, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea, Ilfov, Călăraşi şi Constanţa) şi 9 parţial (Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Braşov, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea şi Sibiu). 

În intervalul menţionat, îndeosebi în regiunile estice şi sud-estice, în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali, mai ales în cursul după-amiezilor şi la începutul nopţilor, vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua izolat aspect de vijelie. Prin acumulare sau în perioade scurte de timp se vor înregistra cantităţi de apă de peste 20-25 l/mp şi pe arii restrânse 40-50 l/mp. 

Conform sursei citate, instabilitatea atmosferică se va menţine accentuată până la sfârşitul acestei săptămâni. AGERPRES

×