x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Capitala, sub avertizare Cod galben de caniculă, joi și vineri

Capitala, sub avertizare Cod galben de caniculă, joi și vineri

de Redacția Jurnalul    |    21 Aug 2025   •   10:30
Capitala, sub avertizare Cod galben de caniculă, joi și vineri

Capitala este joi și vineri sub avertizări Cod galben de caniculă, cu maxime de până la 36 de grade Celsius, potrivit prognozei speciale pentru București, emise joi de ANM.

Astfel, joi, vremea va deveni caniculară în orele după-amiezii, condiții în care disconfortul termic va fi în creștere.

Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat.

Temperatura maximă, în creștere față de intervalul anterior, se va situa în jurul valorii de 35 de grade, iar cea minimă de 17...20 de grade.

Vineri, vremea se va menține caniculară, cu disconfort termic ridicat; temperatura maximă va fi de 35...36 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

În cursul după-amiezii și al serii, temporar instabilitatea atmosferică se va accentua și se va manifesta prin înnorări, intensificări ale vântului, descărcări electrice și averse ce pot avea caracter torențial; vor fi posibile căderi de grindină. În restul timpului, cerul va fi variabil și vântul în general moderat.

Joi și vineri, între orele 12.00 și 21.00, pentru București vor fi în vigoare avertizări Cod galben de caniculă.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: cod galben canicula capitala