Potrivit sursei citate, în intervalul 24 iulie, ora 14:50 - 25 iulie, ora 9:00, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi a propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide, creşteri de debite şi de niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie, pe râurile din bazinul hidrografic Moraviţa, de pe raza judeţelor Caraş-Severin şi Timiş).
Atenţionarea a fost transmisă către: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Administraţia Naţională "Apele Române", Ministerul Afacerilor Interne, mass-media, Hidroelectrica S.A., Administraţia Bazinală de Apă Banat şi Sistemele de Gospodărire a Apelor Caraş-Severin şi Timiş. AGERPRES