x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Cod portocaliu de furtuni în localităţi din judeţele Bihor şi Cluj, joi după-amiaza

Cod portocaliu de furtuni în localităţi din judeţele Bihor şi Cluj, joi după-amiaza

16 Aug 2018   •   16:06
Cod portocaliu de furtuni în localităţi din judeţele Bihor şi Cluj, joi după-amiaza

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis joi noi avertizări nowcasting Cod portocaliu de furtuni valabile în ora următoare în localităţi din judeţele Bihor şi Cluj. 

Potrivit meteorologilor, până la ora 17:00, în localităţile Aleşd, Popeşti, Suplacu de Barcău, Brusturi, Tăuteu, Aştileu, Chişlaz, Derna, Lugaşu de Jos, Auşeu, Măgeşti, Şinteu din judeţul Bihor se vor semnala frecvente descărcări electrice, averse ce vor cumula peste 35 l/mp, intensificări de scurtă durată ale vântului şi cu aspect de vijelie, grindină de dimensiuni mici şi medii. 

De asemenea, localităţile Tritenii de Jos, Frata, Cojocna, Ceanu Mare, Ploscoş din judeţul Cluj vor fi afectate de averse torenţiale care vor depăşi 35 ... 40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie, grindină de dimensiuni mici şi medii. 

De altfel, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, la începutul acestei săptămâni, o informare de instabilitate atmosferică valabilă la nivelul întregii ţări până vineri seara. AGERPRES

×
Subiecte în articol: cod portocaliu de furtuni