x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Cod portocaliu de inundaţii, până la ora 16:00, în trei bazine hidrografice din Transilvania

Cod portocaliu de inundaţii, până la ora 16:00, în trei bazine hidrografice din Transilvania

07 Mai 2019   •   13:04
Cod portocaliu de inundaţii, până la ora 16:00, în trei bazine hidrografice din Transilvania

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, noi avertizări Cod portocaliu de inundaţii, valabile până la ora 16:00, în trei bazine hidrografice din Transilvania. 
Conform prognozei, în următoarele ore, se vor înregistra scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide şi creşteri rapide de debite şi niveluri cu depăşiri ale Cotelor de inundaţie pe râurile mici din bazinele hidrografice: Târnava Mică - bazin amonte S.H. Târnăveni, Târnava Mare - bazin amonte S.H. Sighişoara (judeţele Harghita, Mures şi Braşov) şi Someşul Mare - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa-Năsăud). 
Hidrologii precizează că fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare şi pe unele râuri mici din bazinul Bistriţa.
Avertizările au fost transmise către: Ministerul Apelor şi Pădurilor, Ministerul Mediului, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Administraţia Naţională "Apele Române", Ministerul Afacerilor Interne, mass-media, Hidroelectrica S.A., Administraţiile Bazinale de Apă Mureş şi Someş-Tisa, respectiv Sistemele de Gospodărire a Apelor Bistriţa-Năsăud, Harghita, Mureş şi Braşov. 

AGERPRES

×
Subiecte în articol: cod portocaliu inundatii