x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Europa lovită de fenomenul "cupolă de căldură" și praf saharian

Europa lovită de fenomenul "cupolă de căldură" și praf saharian

de Redacția Jurnalul    |    09 Iul 2023   •   18:00
Europa lovită de fenomenul "cupolă de căldură" și praf saharian

Meteorologii anunță că un nou val de caniculă se abate asupra Europa, anunțând fenomenul de „cupolă de căldură” şi praf saharian.

De marți, canicula revine și în România, pentru zilele de joi și vineri sunt semnale pentru un vârf de caniculă cu maxime în jurul a 36-38 de grade, valorile resimțite fiind de peste 40 de grade Celsius, scrie Antena3CNN

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval la nivelul întregii ţări, dar mai ales în sud şi sud-est.

Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare în jumătatea vestică a ţării, dar mai ales în zona montană aferentă, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.

Revine fenomenul de "cupolă de căldură" peste jumătatea sudică, în centrul și în sud-estul continentului.

Fenomenul de „cupolă de căldură” se va instala peste jumătatea sudică, în centrul și în sud-estul continentului și va fi însoțit și de un transport de de praf saharian.

În Spania, va fi Cod roșu de caniculă cu maxime de 42-44 de grade Celsius și Cod portocaliu de caniculă în Franța, și Italia cu  maxime apropiate de 40 de grade.

De asemenea va fi Cod portocaliu de caniculă și în Austria, Ungaria Slovacia, Serbia, Croația, temperaturi maxime de 35 de grade. Disconfort termic accentuat, umiditate ridicată. Există un risc major pentru incendii de vegetație.

×
Subiecte în articol: europa praf saharian cupola caldura