x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Roxana Bojariu, despre vremea din ultimele zile: „Noi vedem și fenomene extreme în zona României. Noi deja le vedem"

Roxana Bojariu, despre vremea din ultimele zile: „Noi vedem și fenomene extreme în zona României. Noi deja le vedem"

de Redacția Jurnalul    |    18 Apr 2024   •   16:45
Roxana Bojariu, despre vremea din ultimele zile: „Noi vedem și fenomene extreme în zona României. Noi deja le vedem"
Sursa foto: Hepta

Odată cu intrarea fenomenului meteorologic Furtuna Renata pe teritoriul României, țara a fost lovită de o serie de evenimente extreme, incluzând ploi torențiale, grindină și vijelii. În vestul țării, temperaturile au scăzut abrupt cu până la 25 de grade în doar câteva zile, schimbând drastic peisajul în unele zone, unde ninsoarea și ploaia cu gheață au făcut ravagii.

Localitatea Miorița, din județul Constanța, a fost puternic afectată de grindină de mari dimensiuni, care a distrus solariile și a deteriorat zeci de hectare de culturi agricole.

Scene apocaliptice au fost întâlnite și în Dubai, unde cantități imense de precipitații au căzut, echivalând cu o cantitate de apă suficientă pentru doi ani.

Cu toate acestea, au apărut și speculații cu privire la originea acestor fenomene extreme, unii punând sub semnul întrebării dacă acestea nu au fost provocate artificial.

Roxana Bojariu, șeful secției climatologice din ANM, a evidențiat legătura dintre aceste evenimente și creșterea cantității de energie în sistemul climatic, cauzată de activitățile umane și emisiile de gaze cu efect de seră.

„Fenomenele extreme și-au mărit frecvența, dar și intensitatea, uneori și durata, în toate zonele, evident cu nuanțele locale respective. 

Dacă e vorba de Dubai, acolo acele însămânțări care într-adevăr se fac au o caracteristică locală. 

Poți să însămânțezi un nor anume în anumite condiții, dar nu poți să ai pe scară mare o însămânțare de nori, să-ți dea un asemenea fenomen. 

Ați văzut că nu numai în Dubai, ci și în țările vecine, pe coasta acelei mări, am avut astfel de episoade cu precipitații abundente. 

Așa că nu e vorba de o intervenție. Din păcate, e vorba de o intervenție, dar una necontrolată, prin intermediul încălzirii globale provocate într-adevăr de om, dar un semnal global cauzat de emisiile emise de activitățile umane: dioxid de carbon, metan, oxid de azot. 

În cazul României, iarăși vorbim de un sistem de vreme care este alimentat cu o cantitate sporită de energie pe fondul încălzirii globale.

Și dacă înainte am avut iarăși un aer extraordinar de cald pentru această perioadă, înlocuirea acestui aer cald cu un aer mai rece, adus de frontul atmosferic atașat ciclonului, evident că a însemnat și manifestări severe, a semnat în unele părți și grindină.

În funcție de altitudine, am avut și ninsori la înălțimi mai mari, tocmai pentru că acolo, climatic vorbind, temperaturile sunt cu atât mai scăzute cu cât mergem mai sus pe munte. 

Și atunci, deși aceste fenomene ar fi obișnuite pentru primăvară, intensitatea lor este totuși mult mai mare decât ceea ce ar fi normal sau am fi considerat normal acum mai multe decenii.

Şi frecvența lor iarăși e modificată. Au mai fost astfel de episoade, dar faptul că ele se repetă relativ frecvent în ultimii ani e un semnal de alarmă și avem confirmată totuși legătura cu această cantitate sporită de energie din sistemul climatic pe fondul încălzirii globale.

Dar noi vedem și fenomene extreme în zona României. Noi deja le vedem", a spus Roxana Bojariu, șeful secției climatologice din ANM, joi, la Antena 3 CNN

×