x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Frig și ploi până la sfârșitul lunii aprilie 2024. Când se întoarce primăvara în România?

Frig și ploi până la sfârșitul lunii aprilie 2024. Când se întoarce primăvara în România?

de Redacția Jurnalul    |    19 Apr 2024   •   10:30
Frig și ploi până la sfârșitul lunii aprilie 2024. Când se întoarce primăvara în România?
Sursa foto: Hepta

Temperaturile medii vor fi normale pentru această perioadă în partea a doua a primăverii. Anunțul a fost făcut de Administrația Națională de Meteorologie. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare la nivelul întregii țări la finalul lunii aprilie.

Potrivit ANM, în săptămâna 22 – 29 aprilie, cu excepția extremității de sud-est a țării, unde valorile termice vor fi apropiate de cele normale, temperaturile medii vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru acest interval, mai ales în regiunile vestice și nord-vestice. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare la nivelul întregii țări, dar mai ales în zona Carpaților Meridionali și în zona sub-montană din regiunile sudice.

În săptămâna 29 aprilie – 6 mai, temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile. Regimul pluviometric se va situa în jurul celui normal pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

În săptămâna 6 – 13 mai, temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

În săptămâna 13 – 20 mai, mediile valorilor termice vor fi în general apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric estimat pentru această perioadă va fi în general apropiat de cel normal, în cea mai mare parte a țării, au precizat meteorologii.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: frig ploi prognoza meteo