Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o nouă informare meteo de viscol, ninsori şi polei, valabilă în toată ţara începând de vineri dimineaţă. Conform meteorologilor, în intervalul 9 ianuarie, ora 10,00 - 10 ianuarie, ora 14,00, în toate zonele montane va ninge, local abundent.
Vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăşi la rafală 70-80 km/h viscolind şi spulberând zăpada, îndeosebi în zona înaltă a Carpaţilor Orientali şi Meridionali.
În restul teritoriului, vântul va avea intensificări locale şi temporare, cu viteze la rafală de 45-50 km/h şi vor fi precipitaţii mixte, ce vor favoriza formarea poleiului.
Vremea va intra într-un proces de încălzire, iar în a doua parte a nopţii de vineri spre sâmbătă şi în prima parte a zilei de sâmbătă, în Banat şi Crişana va ploua şi izolat se vor cumula cantităţi de peste 15-20 l/mp.
Până vineri dimineaţă, este în vigoare o informare meteo de ger şi intensificări ale vântului. Potrivit acesteia, vremea va fi deosebit de rece, geroasă mai ales în cursul nopţilor şi al dimineţilor în toată ţara.