x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Informarea de vreme instabilă la nivelul întregii ţări, prelungită până duminică seara

Informarea de vreme instabilă la nivelul întregii ţări, prelungită până duminică seara

17 Aug 2018   •   12:19
Informarea de vreme instabilă la nivelul întregii ţări, prelungită până duminică seara
Sursa foto: Victor Stroe/Intact Images

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a prelungit până duminică seara informarea meteorologică de vreme rea, valabilă la nivelul întregii ţări. 

Potrivit meteorologilor, în intervalul 17 august, ora 13:00 - 19 august, ora 22:00, în cursul după-amiezelor şi serilor, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin ploi ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie şi, izolat, grindină. 

În intervale scurte de timp se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 30 - 40 l/mp. Astfel de fenomene se vor semnala pe arii relativ extinse în zona de munte şi cu caracter local în cursul zilei de vineri (17 august) îndeosebi în Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova şi Muntenia, iar sâmbătă (18 august) în special în centrul şi nord-estul teritoriului. Duminică, 19 august, instabilitatea atmosferică se va manifesta în sudul, estul şi parţial în centrul ţării. 

ANM precizează că, în regiunile sudice şi sud-estice, mai ales în după-amiezele de vineri şi sâmbătă, disconfortul termic va fi ridicat, cu valori ale indicelui temperatura - umezeală (ITU) ce vor depăşi local pragul critic de 80 de unităţi. AGERPRES

×