x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea ANM: Prognoza METEO pentru septembrie, octombie şi noiembrie

ANM: Prognoza METEO pentru septembrie, octombie şi noiembrie

21 Aug 2015   •   15:47
ANM: Prognoza METEO pentru septembrie, octombie şi noiembrie
Sursa foto: Victor Stroe/Intact Images

Valorile termice lunare se vor situa peste normalul climatologic în lunile septembrie şi octombrie, respectiv apropiate de aceste medii în cursul lunii noiembrie, în timp ce la capitolul precipitaţii sunt preconizate cantităţi mai consistente începând din octombrie şi doar în anumite regiuni, arată prognoza meteorologică valabilă pentru următoarele trei luni, publicată, vineri, de Administraţia Naţională de Meteorologie /ANM/

În septembrie, temperaturile medii lunare se vor situa peste norme (media multianuală a lunii septembrie 14,8 grade Celsius) în sud-estul, sudul şi local în vestul ţării, iar în celelalte regiuni pot fi apropiate de mediile multianuale. Astfel, în Banat, Crişana şi Dobrogea, valorile termice medii se vor încadra între 15 şi 19 grade Celsius. Cantităţile lunare de precipitaţii vor avea o tendinţă spre deficit în majoritatea regiunilor, cu excepţia centrului şi nordului ţării unde acestea pot fi apropiate de mediile climatologice. Media multianuală lunară de precipitaţii este de 55 l/mp.

În luna octombrie, regimul termic va înregistra valori peste mediile climatologice în sud-est şi local în sudul şi vestul teritoriului, iar în restul regiunilor temperaturile medii lunare se vor încadra în normalul perioadei. Media multianuală a temperaturilor în luna octombrie este de 9,6 grade Celsius, calculată pentru intervalul 1981-2010.
Pentru Banat, Crişana, Dobrogea şi Muntenia sunt prognozate temperaturi medii ce pornesc de la 9 grade Celsius şi ajung la 14 grade Celsius. La capitolul precipitaţii, prognoza arată cantităţi lunare de ce vor prezenta valori apropiate de mediile multianuale (stabilite la 43,5 l/mp/ în majoritatea regiunilor, iar în centrul, nordul şi local în vestul ţării acestea vor avea o tendinţă de excedent.

În noiembrie, estimările arată că valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale, cu excepţia regiunilor din sud-est şi local sud şi vest, unde acestea se pot situa peste normele multianuale, de 3,8 grade Celsius. Temperaturile medii vor fi cuprinse între zero grade şi 5 grade Celsius, în Moldova, respectiv între 5 şi 8 grade Celsius, în Dobrogea. De asemenea, cantităţile lunare de precipitaţii se vor situa în limite apropiate de mediile climatologice lunare (41,5 l/mp) în sud-est şi sud, iar în restul teritoriului vor fi posibile cantităţi medii peste norme.

Estimările sezoniere sunt realizate de către Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, şi au un grad de realizare de aproximativ 60%.

×