x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Vremea se răcește în toată țara. Șefa ANM: „Răcirea va fi una semnificativă”

Vremea se răcește în toată țara. Șefa ANM: „Răcirea va fi una semnificativă”

de Vali Deaconescu    |    12 Dec 2022   •   11:51
Vremea se răcește în toată țara. Șefa ANM: „Răcirea va fi una semnificativă”
Sursa foto: Hepta

Vremea se răcește în toată țara și vom avea parte de temperaturi de iarnă, a declarat Elena Mateescu, directorul ANM.

Directorul ANM, Elena Mateescu, a vorbit despre ciclonul din sud si vortexul polar din nord care au lovit Europa. 

"Animația termică ne indică posibilitatea ca întradevăr în următoarele zile, în special la nivelul României, temperatura să scadă.

O scădere semnificativă comparativ cu ce am avut în ultimele două zile pentru că dacă astăzi am avut în partea de sud-est a țării și inclusiv în zona de sud-est Călărași și nu în ultimul rând Cernavodă temperaturi de 21 de grade Celsius, o valoare destul de ridicată pentru perioada în care ne aflăm.

În partea de vest deja masa de aer rece întradevăr dinspre nord-vestul continentului pentru că observăm toate nuanțele de mov, mov deschis sau mov închis, ne arată valori ale temperaturilor foarte scăzute.

Astăzi, în vest, am avut temperaturi de numai 1-2 grade Celsius, la nivelul maximelor, mai coborâte cu peste 10 grade, față de ceea ce am avut ieri.

Ei bine, situația a fost una semnificativă la nivelul diferențelor foarte mari de temperaturi, din partea de vest a țării comparativ cu sud-est și diferențe și amplitudini termice semnificative de la 1-2 grade în partea de vest, nord-vest a țării la 19-20 de grade, inclusiv în Capitală 17-18 grade”, a susținut .Elena Mateescu, director general la ANM, la Antena 3 CNN.

Temperaturile vor ajunge la maxime de 4-5 grade.

"Temperatura scade brusc pentru că iată deja avem temperaturi ușor mai coborâte, deja, în partea de vest, nord-vest a țării, lucru care se va întâmpla și la începutul săptămânii viitoare și acest lucru se va resimți ulterior și în restul țării, pentru că masa de aer rece va aduce această răcire, în extindere, în toată țara.

Marți, temperaturile maximelor, nu vor mai depăși 4-5 grade Celsius. Marți și miercuri răcirea va fi una semnificativă", a adăugat Elena Mateescu.

Prognoza meteo pentru următoarele săptămâni

În săptămâna 19 – 26 decembrie, temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în zonele montane, iar în rest vor fi în general apropiate de cele specifice. Cantitățile de precipitații vor fi ușor excedentare în jumătatea nord- vestică a țării, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Săptămâna 26 decembrie – 2 ianuarie va avea temperaturi medii în jurul celor normale pentru acest interval, în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

În săptămâna 02 – 09 ianuarie, mediile valorilor termice vor fi în general apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile, precizează meteorologii.

 

Prognoza meteo pentru săptamâna viitoare| Elena Mateescu, ANM: Temperatura scade brusc

×
Subiecte în articol: Elena Mateescu prognoza meteo