x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Record absolut de temperatură în luna ianuarie la Moscova

Record absolut de temperatură în luna ianuarie la Moscova

31 Ian 2020   •   21:10
Record absolut de temperatură în luna ianuarie la Moscova
Sursa foto: observator.tv

Temperatura medie în luna ianuarie în capitala Rusiei a fost cea mai caldă înregistrată vreodată de la începerea măsurătorilor, în urmă cu 141 de ani, a anunţat vineri Agenţia de Meteorologie rusă, relatează AFP.

„Temperatura medie înregistrată în luna ianuarie la Moscova a fost în jur de zero grade Celsius. Este cu 9,3 grade mai mare decât media obişnuită”, a declarat Ludmila Parchina, meteorolog la Rosguidromet.

Ea a afirmat că recordul de temperatură anterior datează din 2007.

Înregistrări meteorologice există din 1891 în Rusia, ţară cunoscută pentru iernile sale lungi şi geroase, şi din 1879 la Moscova.

În ianuarie, înălţimea medie a stratului de zăpadă înregistrată la Moscova a fost de 7 centimetri, faţă de 32 de centimetri în mod obişnuit, a mai spus Rosguidromet.

Capitala rusă traversează în prezent o iarnă blândă, neobişnuită şi îngrijorătoare într-o ţară deosebit de expusă schimbărilor climatice.

În decembrie, temperaturile la Moscova au depăşit cu uşurinţă 4 grade Celsius, în condiţiile în care media obişnuită pentru această lună era de minus 6 grade Celsius, ceea ce a însemnat o absenţă a zăpezii în capitala rusă, de obicei acoperită de un strat gros de zăpadă în această perioadă a anului.

Anul 2019 a fost cel mai călduros an înregistrat în Rusia de la debutul consemnărilor meteorologice. Potrivit meteorologilor ruşi, fenomenul poate fi explicat prin prezenţa unor cicloni tranzitorii din Oceanul Atlantic, dar şi prin schimbările climatice.

AGERPRES

×